Vladimir Putin susţine că Rusia a gestionat mai bine pandemia decât ţările din Occident

Vladimir Putin conferința anuală 2020
Vladimir Putin conferința anuală 2020
17 decembrie 2020, 16:05

În conferinţa  sa de presă anuală – în acest an prin videoconferinţă de la reşedinţa sa din Novo-Ogariovo, într-o suburbie a Moscovei, din cauza epidemiei – Putin a recunoscut că Rusia s-a confruntat anul acesta cu „un număr enorm de probleme, cu un ocean de probleme”.

„Putem spune cu certitudine că am făcut faţă acestor probleme cu demnitate. Poate chiar mai bine decât alte ţări ale lumii care se mândresc cu stabilitatea economiilor lor şi cu dezvoltarea serviciilor lor sociale şi a sistemelor lor de sănătate”, a continuat Putin. Potrivit lui, sistemul rus „s-a dovedit mai eficient” decât cel al altor ţări, în special din Occident.

Rusia a înregistrat până la ora actuală peste 2,7 milioane de cazuri de contaminări cu noul tip de coronavirus, al patrulea cel mai mare număr de infectări din lume, dintre care 49.151 s-au soldat cu deces, cifre care arată o mortalitate mai mică decât în Europa de Vest sau în SUA, rezultat cu care Putin se mândreşte de luni de zile.

Însă agenţia rusă de statistici Rosstat a înregistrat în octombrie 2020 aproape 50.000 de decese suplimentare în raport cu octombrie 2019.

Între martie şi sfârşitul lui octombrie, supramortalitatea este de aproape 165.000 de decese în raport cu anul trecut, ceea ce înseamnă că bilanţul este mult mai grav decât admit autorităţile ruse public.

O cauză ar fi definiţia rusă foarte restrictivă pentru ceea ce constituie un deces cauzat de noul tip de coronavirus: COVID-19 trebuie să fie identificat drept cauză principală a decesului în urma unei autopsii.

Vladimir Putin nu s-a exprimat joi asupra acestor statistici disparate.

Un al doilea val al epidemiei început toamna face ca în Rusia să fie înregistrate în fiecare săptămână noi recorduri, cu o situaţie îngrijorătoare mai ales în regiunile cele mai sărace şi adesea prost echipate.

Economia rusă, care era deja la ralanti de mai multe luni înainte de pandemie, a fost afectată de asemenea, ca peste tot în lume. Consumul a scăzut, şomajul a crescut şi peste 20 de milioane de ruşi se află sub pragul sărăciei.

Această situaţie a convins autorităţile ruse să respingă un al doilea lockdown, după cel din primăvară, devastator pentru economie, pariind pe succesul viitorului său vaccin, Sputnik-V, pe care Vladimir Putin nu a ezitat să-l laude din nou în timpul conferinţei sale de presă.

De altfel, în opinia lui Vladimir Putin, Rusia s-a descurcat mai bine ca alte ţări şi din punct de vedere economic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite