Vladimir Putin susține că va retrage trupele din Transnistria, în anumite condiții

17 decembrie 2020, 20:55

Este răspunsul dat astăzi de Vladimir Putin președintelui ales al Republicii Moldova.

Maia Sandu a cerut retragerea efectivelor militare staționate în regiunea separatistă.

Liderul de la Kremlin a precizat că acesta este discursul statelor occidentale și a făcut aluzie la cetaţenia română pe care o deţine Maia Sandu.

„Maia Sandu, în calitate de reprezentant al unei forţe politice, nu a spus nimic nou, noi demult auzim declaraţiile liderilor occidentali despre necesitatea retragerii contingentului nostru de pacificatori. Maia Sandu este preşedinte al Republicii Moldova, dar este şi cetăţeană a României”, a subliniat Putin. „În general, noi suntem pentru retragerea pacificatorilor (ruşi), dar după ce va fi creată o situaţie favorabilă, va fi stabilit un dialog decent între Transnistria şi cealaltă parte a Moldovei, atunci când se va merge pe o cale paşnica de aplanare a situaţiei’, a declarat Putin.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite