Vladimir Putin propune SUA un schimb de garanţii de neingerinţă electorală

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri SUA garanţii reciproce de ''neingerinţă'' electorală şi o cooperare în sectorul tehnologiilor informaţiei în vederea promovării unui pact mondial de neagresiune în acest domeniu, relatează AFP, preluată de Agerpres.

25 Septembrie 2020, 16:34 (actualizat 25 Septembrie 2020, 16:48) |
SUA-Rusia

Conform unei declaraţii publicate de Kremlin, guvernul rus a propus Washingtonului ''un schimb de garanţii reciproce de neingerinţă, inclusiv în procesele electorale'' şi un acord asupra unui ''ansamblu de măsuri practice'', precum şi convenirea unui pact mondial împotriva agresiunilor efectuate cu ajutorul ''tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor''.

''Una dintre provocările strategice majore ale lumii contemporane este riscul unei confruntări de amploare în sectorul digital. O responsabilitate pentru evitarea acesteia revine actorilor cheie ai securităţii mondiale în domeniul informaţiei'', explică Putin în propunerea adresată Washingtonului.

Rusia a fost acuzată în mod repetat că foloseşte hackeri, centre de trolli sau fabrică ştiri false pe care le viralizează pentru a influenţa procesele electorale în unele ţări occidentale ori pentru a ataca instituţii ale acestora, acuzaţia cea mai evidenţiată fiind că l-ar fi susţinut prin astfel de practici pe Donald Trump la scrutinul prezidenţial din 2016.

Kremlinul dezminte toate acestea şi evocă la rândul său un război al dezinformării condus împotriva Rusiei de americani şi europeni.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 5°C
IASI 5°C 3°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 8°C 4°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI