Vladimir Putin foloseşte o fetiţă de opt ani pentru a-şi face o imagine de lider popular

5 iulie 2023, 10:27

Într-o înregistrare video dată publicităţii de preşedinţie, Siluanov a părut la început surprins de apelul fetiţei şi nu a răspuns la salut, dar ulterior a acceptat rapid cererea ei de a aloca mai multe fonduri. Apoi Putin, care chicotea amuzat în timpul convorbirii, a intervenit: „Excelent!” şi i-a spus musafirei sale: „Am primit cinci miliarde de ruble (peste 50 de milioane de euro – n. red.) pentru Daghestan”. La îndemnul preşedintelui, fetiţa, care ţinea un buchet de flori, i-a mulţumit ministrului.

A urmat o convorbire similară cu premierul Mihail Mişustin.

Primirea organizată la Kremlin pentru fetiţa din Daghestan a fost o continuare a vizitei de săptămâna trecută a lui Putin în republica respectivă din Federaţia Rusă. Acolo, el s-a dus în mijlocul mulţimii – un gest pe care nu îl face foarte des, remarcă Reuters. Preşedintele i-a spus fetiţei că a invitat-o la Moscova împreună cu părinţii fiindcă s-a „supărat” când a văzut o fotografie a ei plângând de necaz că nu reuşise să-l vadă cu acea ocazie.

Kremlinul a prezentat prezenţa lui Putin între oamenii obişnuiţi ca pe o dovadă a sprijinului „uimitor” din partea societăţii ruse, la câteva zile după scurta revoltă a grupului de mercenari Wagner şi avertismentul preşedintelui că există riscul unui război civil în Rusia.

(w620) Vladimir P

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite