Vladimir Putin: Donald Trump este ”foarte diferit” de ceea ce se vede la televizor

Vladimir Putin și Donald Trump. Arhivă
Vladimir Putin și Donald Trump. Arhivă
8 iulie 2017, 21:14

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este încrezător în privința relansării relaţiilor ruso-americane, după bilaterala sa cu Donald Trump, prilejuită de participarea la summit-ul G20 de la Hamburg, Germania.

Președintele rus, Vladimir Putin, a spus, într-o conferinţă de presă la încheierea summitului G20, că președintele american este ”foarte diferit” de ceea ce se poate percepe la televizor, notează France Presse.

Vladimir Putin: ”Trump care se vede la televizor este foarte diferit de Trump cel real (…) Există toate motivele să credem că noi vom putea să restabilim, cel puţin parţial, nivelul de cooperare de care avem nevoie”.

Sâmbătă dimineață, omologul său american cataloga această primă întâlnire drept „formidabilă”.

Prima întâlnire dintre preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Donald Trump, a avut loc vineri seara, la Hamburg, în marja summitului G20, și a durat proape două ore şi jumătate.

Nu a fost o simplă întâlnire de curtoazie. Cei doi șefi de stat au trecut direct la subiectele fierbinţi: Siria, unde s-a decis o încetare a focului în sud Vest, situaţia din Ucraina dar și din Coreea de Nord.

În cadrul întrevederii, Donald Trump a ridicat de câteva ori problema presupusului amestec al ruşilor în alegerile americane. Aşa cum era de aşteptat, liderul de la Kremlin a negat orice implicare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite