Vladimir Putin a grațiat două femei condamnate pentru ‘înaltă trădare’

Vladimir Putin
Vladimir Putin
30 iulie 2017, 12:52

‘Determinat de principii umanitare’, preşedintele Putin le-a graţiat pe Annik Kessian şi Marina Djandjgava, în două decrete publicate sâmbătă pe site-ul de difuzare oficială a documentelor juridice al autorităţilor ruse.

Decretele urmează să intre în vigoare după zece zile de la publicarea lor.

Annik Kessian şi Marina Djandjgava sunt locuitoare din Soci, staţiune balneară rusească situată nu departe de frontiera cu Georgia. Rusoaicele au fost condamnate pentru că trimiseseră SMS-uri unor ‘prieteni’ georgieni prin care îi atenționau că văzuseră tancuri ruseşti staţionate în gara oraşului lor cu câteva luni înainte de războiul-fulger dintre cele două ţări care a avut loc în 2008.

Născută în 1959, Annik Kessian fusese condamnată în august 2015 la opt ani de detenţie într-un lagăr, iar Marina Djandjgava – născută în 1958 – fusese condamnată în mai 2014 la 12 ani de lagăr.

Moscova şi Tbilisi nu mai întreţin relaţii diplomatice de la războiul-fulger din august 2008, în cursul căruia Rusia a invadat o parte din Georgia şi şi-a menţinut trupele în două regiuni separatiste georgiene situate la frontiera sa, Osetia de Sud şi Abhazia, cărora le-a recunoscut independenţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite