Vladimir Putin a fost reales în al patrulea mandat la conducerea Rusiei cu peste 76% din voturile exprimate
Cu peste 75% din voturi, Vladimir Putin nu a avut practic adversar, iar la prima conferință de presă după victorie a fost deja întrebat despre o nouă candidatură peste 6 ani.
„Mi se pare amuzant să mă întrebaţi acum. Cine stă să socotească, dar credeţi că o să fiu aici pentru 100 de ani? Nu,nu” – Vladimir Putin.
Un sfert de secol este însă asigurat ceea ce-l face pe Vladimir Putin cel mai longeviv lider rus după Stalin. În scrutinul de ieri rușii au avut la dispoziție 96 de mii de secții de votare în Rusia și alte 400 în străinănate. Mai mult de jumătate din secțiile de vot au fost dotate cu scanere speciale pentru a contabiliza în timp real atât prezența cât și clasamentul candidaților.Au fost și momente când unele scanere au avut probleme.
Pentru a stimula și mai mult prezența la urne la fiecare secție de votare au fost amenajate târguri de produse alimentare și locuri de joacă pentru copii.
O victorie fără emoții și în contextul în care principalul lider al opozitiei Alexei Navalny nu a fost lăsat să participe în alegeri. El a încercat până în ultimul moment să își convingă susținătorii să boicoteze scrutinul.