Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei după ce a acuzat Ucraina de terorism

Vladimir Putin
Vladimir Putin
2 martie 2023, 20:32

Nu se ştie exact tema reuniunii Consiliului de Securitate, dar au existat multe speculaţii că Rusia ar putea declara oficial război Ucrainei şi ar putea ordona o nouă mobilizare a sute de mii de soldaţi.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase că reuniunea Consiliului va avea loc vineri, aşa cum fusese programată, notează agenţia de presă rusă Interfax.

Întrebat de jurnalişti dacă reuniunea înalţilor oficiali din domeniul Apărării ar putea ajusta ceea ce Moscova continuă să numească drept „operaţiune militară specială”, Peskov a declarat: „Nu ştiu, nu pot spune„.

Un alt rezultat al reuniunii Consiliului de Securitate al Rusiei ar putea fi înăsprirea restricţiilor în domeniul drepturilor civile şi paşi spre economia planificată.

Tot joi, Putin a acuzat Ucraina de terorism, după ce i s-a raportat că s-ar duce lupte în regiunea Briansk (sud-vest), care se învecinează cu Ucraina.

A fost „un alt atac terorist şi o altă crimă”, a afirmat preşedintele rus, în timpul unei videoconferinţe.

FSB invocase mai devreme lupte grele cu „naţionalişti ucraineni” la Briansk.

Kievul a respins responsabilitatea pentru aceste incidente, calificând acuzaţiile Moscovei drept dezinformare.

Potrivit surselor ruse, un şofer ar fi fost ucis, iar un copil de 10 ani rănit în regiunea Briansk de către ceea ce ruşii au numit forţe de sabotaj ucrainene. Copilul rănit a fost spitalizat, susţin surse ruseşti. „Au intrat în zona de frontieră unde au deschis focul asupra civililor. Au văzut că era un vehicul civil, că înăuntru erau civili şi copii” şi au tras, a afirmat preşedintele rus.

Mass-media ruseşti au mai vehiculat informaţii despre o presupusă luare de ostatici şi un schimb de focuri asupra unui autobuz şcolar, dar acestea au fost apoi retractate chiar de către oficiali din Rusia şi respinse de autorităţile ucrainene, care au remarcat că în zonă de câteva luni se practică învăţământul de la distanţă.

Administraţia din zona Şuşani (Rusia) a negat, de asemenea, că mai multe persoane ar fi fost luate ostatice acolo de către militanţi ucraineni, notează DPA.

Putin a pus incidentul armat pe seama conducerii de la Kiev. El a mai spus că Ucraina încearcă să priveze Rusia prin forţă de identitatea sa istorică şi de limba sa. „Dar repet: nu vor reuşi, iar noi îi vom zdrobi”, a spus el.

Cât priveşte presupuse atacuri, o grupare de naţionalişti ruşi a revendicat responsabilitatea pentru acestea, într-o înregistrare video.

În timp ce unii naţionalişti ruşi susţin războiul lui Putin, alţii luptă de partea Kievului, remarcă DPA. Cu toate acestea, nu este clar dacă acţiunea din Briansk a fost coordonată cu armata ucraineană, mai notează agenţia de presă.

Încă de la declanşarea războiului în Ucraina, Rusia s-a plâns în mod repetate de bombardamente ucrainene pe teritoriul său.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă