Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de "Mamă-eroină". Fosta soţie a liderului cecen Ramzan Kadîrov, printre premiate

Liderul rus Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de "Mamă-eroină", reluând astfel o tradiţie sovietică ce consta în a premia femeile care aveau de la zece copii în sus, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni, informează AFP.

14 Noiembrie 2022, 18:14 (actualizat 14 Noiembrie 2022, 19:13) Știrile TVR |
Ramzan Kadîrov şi Medni Kadîrova / FOTO: Captură Twitter

Medni Kadîrova, soţia liderului cecen Ramzan Kadîrov a cărui familie numără 14 copii, potrivit site-ului oficial al preşedinţiei cecene, a devenit una dintre primele femei căreia Vladimir Putin i-a acordat titlul de "Mamă-eroină".

A doua femeie decorată de Putin este Olga Dehtiarenko din Peninsula Iamal, situată la nord de cercul polar. Familia sa, care creşte zece copii, a câştigat în 2020 concursul naţional "Familia anului", potrivit media locale.

Nostalgic după epoca sovietică, Vladimir Putin a restabilit în august acest titlu de "Mamă-eroină", tradus uneori prin "Mamă eroică".

Titlul de "Mamă-eroină" a fost decernat pentru prima dată în Uniunea Sovietică în octombrie 1944 şi era menit să încurajeze natalitatea, în condiţiile în care milioane de sovietici fuseseră ucişi în Al Doilea Război Mondial. Acest ordin a încetat să existe după prăbuşirea Uniunii Sovietice, în 1991.

În condiţiile în care Rusia se confruntă de ani de zile cu o nouă criză demografică, care s-a accentuat odată cu pandemia de COVID-19 şi cu declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, Vladimir Putin a decis să restabilească acest titlu, ordonând acordarea unui milion de ruble (circa 16.200 de euro) femeilor declarate "Mame-eroine".

Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului populaţiei publicate de Agenţia Rusă pentru Statistici (Rosstat), circa 147 de milioane de persoane locuiau în Federaţia Rusă în octombrie-noiembrie 2021, cu un milion mai puţin decât în 1992, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Sursă Agerpres

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 24°C 18°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 17°C
CRAIOVA 20°C 19°C
BRASOV 20°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI