Vladimir Putin: „Restricţiile adoptate împotriva Rusiei creează numeroase probleme, însă asta nu e totul, pentru că ele deschid de asemenea noi posibilităţi”

Vladimir Putin
Vladimir Putin
17 martie 2022, 16:12

„Marile companii ruse, care se temeau de sancţiuni, nu mai au acum de ce să se teamă. Ele pot să vină liniştite în peninsulă, în special băncile, şi să lucreze activ în regiune”, a declarat Putin.

„Restricţiile adoptate împotriva Rusiei creează numeroase probleme, însă asta nu e totul, pentru că ele deschid de asemenea noi posibilităţi”, a adăugat el, în cadrul unei reuniuni guvernamentale asupra situaţiei economice din Crimeea, la opt ani de la anexarea acesteia de către Moscova.

După această anexare din 2014, urmată de o primă serie de sancţiuni occidentale împotriva Moscovei, mai multe mari grupuri ruse nu au investit în Crimeea, de teamă că ar putea fi la rândul lor sancţionate.

Însă ca represalii la intervenţia militară rusă din Ucraina începută la 24 februarie, Occidentul a adoptat noi sancţiuni, de o amploare istorică, împotriva unui mare număr de companii ruse.

Aceste sancţiuni au paralizat o parte din sistemul bancar şi financiar al Rusiei şi au provocat o prăbuşire a rublei, precum şi o creştere a inflaţiei.

Occidentul a îngheţat de asemenea o parte a rezervelor ruse deţinute în străinătate, de circa 300 de miliarde de dolari, ceea ce creşte riscul unei incapacităţi de plată a Rusiei, privată de resurse pentru a-şi rambursa datoriile străine.

În contextul sancţiunilor, Putin a promis miercuri majorarea venitului minim, a salariilor funcţionarilor şi a pensiilor şi eliminarea obstacolelor administrative din calea afacerilor, pentru a surmonta ‘blitzkrieg-ul’ economic occidental.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite