Vlad Voiculescu: Acreditarea Centrului de Transplant Pulmonar al spitalului "Sf. Maria" a expirat; Am încheiat un acord cu Italia

Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantaţi în România, pentru că acreditarea Centrului de Transplant al Spitalului Clinic ''Sfânta Maria'' a expirat pe 9 martie, a afirmat duminică ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

05 Aprilie 2021, 08:46 (actualizat 05 Aprilie 2021, 09:51) |
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății

"Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantaţi în România. În România Centrul de Transplant al Spitalului Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti, care era singura unitate din ţară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare, unitate care a efectuat de altfel opt transplanturi pulmonare în ultimii ani între care şase pacienţi încă trăiesc a pierdut acreditarea. A expirat acreditarea la data de 9 martie şi spitalul nu a mai cerut prelungirea acesteia", a precizat Voiculescu într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că în s-a încheiat deja un acord cu Italia, care presupune şi reglementează colaborarea dintre ANT şi Institutul Naţional de Sănătate Centrul Naţional de Transplant din Italia în domeniul transplantului pulmonar.

"Am încheiat deja un acord între România şi Italia privind transplantul pulmonar (...). În acest moment există o şansă la viaţă pentru pacienţii români aflaţi pe lista de transplant pulmonar de la ANT şi prin acest acord le oferim posibilitatea de a face acest transplant în clinici de specialitate din Italia. Vorbim despre 10 centre de transplant, zece centre din Italia. (...) Ne aşteptăm să fie mai mulţi pacienţi care să aibă nevoie de transplant pulmonar, vor putea să intre pe o listă de aşteptare alături de cetăţeni italieni. Există o limitare la un număr de cinci transplanturi pulmonare pe an, asta este ceea ce s-a putut obţine în acest moment, nu se pot efectua mai mult de cinci transplanturi pulmonare în Italia pe an", a explicat Vlad Voiculescu.

El a mai anunţat că există discuţii avansate şi cu un centru de transplant din Franţa, atât pentru a primi pacienţi români cât şi pentru a trimite echipe de medici specialişti pentru pregătire.

"Avem, de asemenea, discuţii avansate cu un centru de transplant din Franţa pentru a primi pacienţi români cu recomandare de transplant pulmonar, de asemenea pentru a trimite şi pentru a primi echipe de medici specialişti pentru pregătirea centrului de transplant sau pentru pregătirea unor centre de transplant pulmonare în România. Este clar, aşa cum era şi în 2016, că trebuie să dezvoltăm aici, în România, capacitatea de transplant pulmonar, capacitatea de a efectua transplant pulmonar. Ne-am dori să avem medici în ţară care să poată să efectueze în mod autonom această procedură chirurgicală şi mai ales ne-am dori să avem pneumologi talentaţi şi antrenaţi în a diagnostica pacienţii şi a-i îngriji înainte şi mai ales după transplantul pulmonar. Ştim că aceasta este o provocare", a susţinut Vlad Voiculescu.

 

 

 

 

sursa agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 18°C
IASI 15°C 18°C
CLUJ 13°C 14°C
CONSTANTA 13°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI