Virgil Scripcariu, fondatorul Muzeului-Atelier Școala de la Piscu: Sunt foarte multe meserii în România care dispar pentru că nu sunt protejate

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu
Muzeul-Atelier Școala de la Piscu
9 octombrie 2022, 17:20

„Nu există un statut al meşteşugarului. Pe de-o parte îi ceri o diplomă pe care el nu o are, asta ca să-l integrezi într-un proiect european, pe de altă parte unde obţii această diplomă!? Avem nişte probleme mari la nivel de recunoaştere a statutului lor. Nu avem politici culturale, noi nu avem multe, după 30 de ani suntem încă în situaţia de a pune pe hârtie bunul mers al unor domenii care au funcţionat foarte bine până când au apărut ministerele”, a explicat Virgul Scripcariu la TVR.

Acesta e punctat faptul că meșteșugarii nu sunt ajutați de instituțiile publice, iar schimbările legislative se fac fără ca ei să fie consultați în vreun fel.

”În momentul în care tu pui piedici prin ANAF, prin impozitare, ei nu au aceste abilităţi, adică trebuie să creezi nişte structuri care să-i ajute să intre în legalitate şi nu să renunţe pentru că simt că sunt „hărţuiţi” de aceste reguli. (…) La nivel de legiferare tot aud că se fac politici, se tot discută şi rămân la nivel de discuţie. (…) Noi nu avem acces, nu participăm”, a povestit fondatorul Muzeului-Atelier Școala de la Piscu.

Cât despre meseriile de altădată, Scripcariu susține că centrele de olărit au scăzut de 10 ori în ultimii 100 de ani, iar ceramica din unele centre sunt ”made în China”.

”Este evident că meşteşugul olăritului aproape a dispărut la Piscu, la fel ca în multe alte centre de olărit. Acum 100 de ani erau 400 de centre de olărit (în România, n.red.), acum sunt mai puţin de 40. Este clar că nu mai este nevoie de această ceramică utilitară, a venit ceramica ieftină din China sau din alte surse. La Horezu, ceramica de Horezu este făcută de multe ori în China”, a declarat Scripacriu.

El a explicat că ”avem probleme mari la nivel instituţional să protejăm aceste obiective de patrimoniu” şi a punctat că Horezu, făcând parte din patrimoniul UNESCO, ”este pe o listă foarte scurtă şi onorabilă, iar noi nu suntem în stare să protejăm acest obiectiv”.

Olăritul ”este o meserie care se învaţă într-un interval de luni de zile sau chiar un an trebuie să aloci ca să înveţi această meserie”, a povestit Scripacriu, însă nu e suficient doar atât. El a menționat că ”ai nevoie de infrastructură, deci spaţiu suficient de mare de cuptoare, iar apoi ai nevoie de o piaţă” pentru a vinde produsele.

”Sunt foarte multe meserii în România care dispar pentru că nu sunt protejate şi ce sesizez eu la meşteri de obicei este că şi-au pierdut respectul din partea societăţii. La un moment dat au avut un statut, asta s-a pierdut în ultimii ani, nu îşi mai găsesc locul”, a susținut el în cadrul emisiunii ”3 ceasuri bune”.

 

 

ARTICOL SEMNAT DE IONUȚ GHEORGHE

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă