Virgil Popescu a discutat, în Republica Coreea, despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc

Ministrul Energiei Virgil Popescu
Ministrul Energiei Virgil Popescu
21 decembrie 2022, 12:03

„Ca parte a delegaţiei condusă de prim-ministrul Nicolae Ciucă şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, mă aflu zilele acestea în vizită oficială în Republica Coreea. Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii K-EXIM Bank, la care au mai participat George Agafiţei, consilier de stat. şi Cosmin Ghiţă, director general SN Nuclearelectrica SA. Am discutat despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi în proiectul SMR-uri-lor. De asemenea, am transmis invitaţia de a se implica în proiectul retehnologizării Unităţii 1 de la Cernavodă şi a instalaţiei de detritiere, unde se va utiliza tehnologia dezvoltată la ICSI Râmnicu Vâlcea”, a scris ministrul.

El a precizat că a primit semnale pozitive şi dorinţă de implicare în aceste investiţii importante.

„Am transmis că prin colaborare vom reuşi să întărim relaţiile bilaterale dintre cele două state”, a mai notat Popescu.

Ministrul Energiei se află în vizită oficială în Republica Coreea, alături de vicepremierul şi ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Apărării Naţionale, Anghel Tîlvăr, şi de alţi colegi parlamentari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite