La capătul a 6 luni de mandat, premierul României a prezentat bilanțul Prețedinției rotative în Parlamentul European de la Strasbourg. Țara noastră a fost felicitată pentru numărul impresionant de dosare importante finalizate în primul său mandat la conducerea Consiliului Uniunii Europene. „Un sprint politic” într-o perioadă plină de provocări, au descris oficialii europeni efortul pe care România l-a făcut în domeniul legislativ.
„A fost important să arătăm că instituțiile europene lucrează pentru cetățeni și mai ales că produc rezultate care îmbunătățesc viața acestora și oferă perspective pentru viitor. Am satisfacția de a afirma că România a reușit acest lucru. Am preluat și asumat această responsabilitate ca pe o misiune în slujba cetățenilor și a unității europene. Am apreciat necesar ca toate acțiunile noastre să fie construite în jurul Coeziunii - ca valoare comună europeană. România a demonstrat că poate performa cu succes pe fondul unor provocări și tendințe care pun sub semnul întrebării determinarea Uniunii de a progresa. Am dovedit capacitatea României de a contribui la valoarea-adăugată a Uniunii, aspect reflectat în bilanțul consistent pe care îl predăm: 90 de dosare legislative finalizate și aproximativ 2500 de evenimente și reuniuni organizate. Totodată, am facilitat adoptarea a 84 de Concluzii ale Consiliului pe multiple teme de interes comun”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul dezbaterii din Parlamentul European.
Premierul a afirmat că își dorește ca, atunci când vor beneficia de un acces mai transparent pe piața muncii, cetățenii europeni să își amintească de contribuțiile României în acest proiect.
„Ne-am dorit ca prin exercitarea acestui mandat să avem rezultate vizibile, durabile, la care cetățenii să se poată raporta cu ușurință și claritate. Aceste rezultate conferă o identitate veritabilă primei noastre Președinții, la care consider că ne putem raporta cu toții. De exemplu, mi-ar plăcea să cred că atunci când un cetățean european va beneficia de un acces mai echitabil și mai transparent pe piața muncii, care să-i permită să echilibreze mai bine activitatea profesională cu viața privată, va ști că aceste decizii au fost luate pe durata Președinției României. La fel, doresc să cred că cetățeanul european se va simți mai în siguranță și mai protejat în interiorul granițelor Uniunii și datorită eforturilor Președinției noastre. Am reușit să facem un salt calitativ în această direcție. De aici înainte, vor fi posibile verificări mai eficiente la frontierele externe, vom îmbunătăți securitatea cărților de identitate”, a aăugat Dăncilă.
Șeful Executivului a susținut că România a obținut rezultate pe toți cei patru piloni prioritari ai Președinției la Consiliul UE:
„Europa convergenței, Europa siguranței, Europa actor global, Europa valorilor comune. În cadrul pilonului Europa convergenței, Președinția României a depus eforturi intense pentru avansarea negocierilor referitoare la viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, atât pe palierul politic, cât și la nivel sectorial. Am reușit, de asemenea, finalizarea negocierilor pentru un număr considerabil de dosare legislative vizând consolidarea Uniunii Bancare și Uniunii Piețelor de Capital și am asigurat o viziune pe termen lung privind Piața Unică. Totodată, rezultatele concrete înregistrate în domenii precum piață internă - în toate dimensiunile acesteia, energie, afaceri sociale sau schimbări climatice, sunt elemente care vor rămâne puncte de reper și sunt deja preluate de partenerii noștri din Trio, Finlanda și Croația. Totodată, provocările erei digitale, dintre care cea a inteligenței artificiale, au fost abordate prin primul set de Concluzii ale Uniunii dedicate acestei teme. Președinția noastră a adus o contribuție importantă la definitivarea pieței unice digitale prin Directiva privind drepturile de autor în Piața Unică Digitală”, a afirmat Dăncilă, în plenul Parlamentului European.
Ea a amintit de hotărârea Consiliul UE privind sancționarea persoanelor implicate în atacuri cibernetice care amenință UE.
„În vederea îmbunătățirii răspunsului la atacurile cibernetice, a fost adoptat, un cadru de sancțiuni pentru a răspunde atacurilor cibernetice. Astfel, pentru prima dată, se vor impune sancțiuni persoanelor implicate în atacurile cibernetice care amenință Uniunea sau statele membre. România va continua să acționeze în acest domeniu, urmărind obiectivul de a găzdui o agenție europeană specializată în acest sens”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Un alt dosar la care a contribuit România îl reprezintă cel referitor la migrație.
România a deținut Președinția Consiliului Uniunii Europene în perioada 1 ianuarie-30 iulie 2019.