Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Viorica Dăncilă: PSD intră oficial în opoziție și ne vom asuma toate responsabilitățile care decurg din acest rol. Toți cei care au trădat la acest vot au fost excluși din partid

Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat luni, după învestirea Cabinetului Orban, că aceasta este o "zi neagră" pentru România, puterea executivă fiind preluată "ilegitim". Liderul PSD a subliniat că partidul său intră oficial în opoziție și a anunțat că toți cei care au trădat au fost excluși.

04 Noiembrie 2019, 17:49 (actualizat 04 Noiembrie 2019, 18:29) |
Declarații Viorica Dăncilă, după învestirea guvernului Orban
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Am văzut încununarea tuturor manevrelor și a jocurilor politice făcute de Iohannis pentru preluarea puterii. S-a desfășurat acțiunea ilegitimă de confiscare a puterii executive. E zi neagră pentru democrație, în care președintele Iohannnis a reușit să își impună locotenenții la Palatul Victoria", a spus Viorica Dăncilă.

"Vorbim inclusiv de oameni care au fost respinși în comisiile de specialitate. Este o situație fără prezedent care scoate la lumina cinismul lui Klaus Iohannis și bătaia de joc față de instituțiile statului. Avem un președinte care lucrează împotriva Constituției, dar și împotriva românilor.Singurul lui discurs este să dispară PSD, acest discurs extremist și periculos. Să dispară și bolnavii și agricultorii ca să nu mai aibă nevoie de subvenții și irigații. Dacă ne uităm în programul de guvernare vedem că asta vreți, vreți să creșteți tarifele pentru populație la gaze naturale și energie electrică, prin renunțarea la plafonarea prețului la gaze și energie. Asta vreți dvs și dl Orban. Vă ascundeți în spatele acestui program, crezând că vă puteți eschiva la nesfârșit și că oamenii nu înțeleg. Oameni cunosc foarte bine, știu ce înseamnă comasarea spitalelor. Și acum veniți cu tăieri. Oamenii vă văd și vă vor face să plătiți la vot", a mai spus premierul demis.

Președintele PSD a anunțat  că aceia care au trădat și au votat pentru învestirea guvernului Orban vor fi excluși din partid: "De astăzi PSD intră oficial în Opoziție și ne vom asuma toate responsabilitățile care decurg din acest rol. Aș vrea să fie foarte clar că în conformitate cu decizia luată in CEx, toți cei care au votat vor fi excluși din PSD."

Parlamentarii social-democrați care au fost prezenți și au votat în Parlament la învestirea Guvernului Orban sunt senatorul de Dolj Eugen Gioancă, deputatul de Cluj Cristina Burciu și deputatul de Bacău Elena Hărătău.

Declarațiile vin în contextul în care executivul Orban a fost învestit, luni în plenul reunit al Parlamentulului, cu 240 de voturi „pentru”, din cele 233 de voturi necesare învestirii.

Deputații și senatorii au votat pentru validarea listei celor 16 miniștri, precum și programul de guvernare al PNL.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 0°C 2°C
CLUJ 8°C 10°C
CONSTANTA 8°C 10°C
CRAIOVA 6°C 5°C
BRASOV 4°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Noiembrie 2019, 14:16
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-11-2019
Deschidere: 9732.22
Maxim: 9753.53
Mimim: 9705.75
Variatie: -0.22%
SNG
37.55
0.13%
FP
1.18
0.84%
SIF3
0.34
1.2%
TLV
2.46
0.41%
SIF5
2.39
0.84%
SNP
0.44
0%
BRD
14.56
0%
SFG
19.80
0%
DIGI
32.90
1.21%
SIF1
2.65
0.77%
ARHIVĂ ȘTIRI