Viorica Dăncilă: Am hotărât continuarea guvernării PSD-ALDE. Colegii au decis că nu este oportună cooptarea Pro România la guvernare

12 august 2019, 12:13

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, după ședința CEx a social-democraților, că PSD a decis să continue alianța de guvernare cu ALDE. Prim ministrul a subliniat că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat.  Dăncilă a mai anunțat că majoritatea colegilor din partid a decis că nu este oportună cooptarea formațiunii Pro România la guvernare.

„În cadrul Comitetului Executiv de astăzi am abordat mai multe puncte importante pentru PSD. Un prim aspect a făcut referire la alianţa PSD-ALDE, la continuarea guvernării. Le-am spus colegilor că am avut întâlniri în coaliţie şi am hotărât continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă, care mai are multe lucruri de făcut, multe proiecte de implementat pentru români şi care trebuie să asigure stabilitatea României în continuare”, a precizat Viorica Dăncilă.

Premierul a mai declarat că PSD nu are în vedere o restructurare a Guvernului, ci o remaniere a miniştrilor care nu au performat, subliniind totodată că partidul pe care îl conduce nu acceptă un ultimatum din partea ALDE: „PSD nu acceptă un ultimatum. Eu cred că discuţiile în cadrul unei alianţe sunt discuţii aplicate, un dialog constructiv. Nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Am discutat cu domnul preşedinte Tăriceanu despre programul de guvernare, am discutat despre restructurare. În cadrul Comitetului Executiv Naţional am discutat despre remaniere. Nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere a miniştilor care nu au performat şi la ajustarea programului de guvernare, astfel încât să corespundă cerinţelor populaţiei. Nu putem vorbi despre ultimatum. Vorbim despre o cooperare în cadrul alianţei şi un dialog constructiv şi cred că acest lucru este foarte important atât pentru prezent cât şi pentru cooperarea viitoare.”

ACTUALIZARE Premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații după ședința Comitetului Executiv Național al PSD:

– Am hotărât  continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă care mai are multe proiecte pentru români

– Alt punct despre care am discutat este cel referitor la rectificarea bugetară

– Mare parte a ședinței a fost dedicată alegerilor prezidențiale, modului în care vrem să organizăm PSD pentru câștigarea alegerilor

– PSD nu acceptă un ultimatum. Nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Vorbim despre o cooperare în cadrul alianței

– Ne gândim la o remaniere a ministerelor care nu au performat

– Majoritatea colegilor au decis că nu este oportună cooptarea Pro România în alianță

Coaliția ALDE-PSD rezistă

În ciuda fricțiunilor din ultima vreme, coaliția merge mai departe, susține premierul. Totuși, cei de la ALDE au dat un ultimatum Partidului Social Democrat. În 8 zile să vină cu o soluție de restructurare a guvernului și cu un nou program de guvernare.

Călin Popescu Tăriceanu și Viorica Dăncilă au stabilit să meargă împreună mai departe, dar ALDE vine cu câteva condiții.

În viziunea ALDE o bună guvernare presupune în această fază o reformă a instituţiilor statului, un nou program de guvernare, precum şi o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competenţa.

În acest sens, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a rugat-o pe Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, ca până pe data de 20 august să pregătească şi să prezinte un set de măsuri care să răspundă acestor deziderate, precum şi aşteptărilor cetăţenilor, pentru ca aceştia să îşi recâștige încrederea în actul de guvernare.

Social democrații nu sunt prea impresionați de condițiile ALDE, ba chiar cred că ar putea guverna și fără actualii parteneri.

ALDE și Pro România încă vorbesc despre o eventuală alianță, dar termenii s-au cam schimbat.

Cât despre candidații la președinție, coaliția are, în continuare, doi candidați: PSD pe Viorica Dăncilă și ALDE pe Călin Popescu Tăriceanu.

ACTUALIZARE „Vreau să vă spun că ALDE nu va ieși de la guvernare. Am discutat cu domnul Tăriceanu”, a dat asigurări Viorica Dăncilă, potrivit unor surse politice.

ACTUALIZARE Viorica Dăncilă a declarat înaintea ședinței că nu se va rupe coaliţia de guvernare.

„Nu se rupe coaliţia”, a spus Dăncilă, răspunzând jurnaliștilor.

Întrebată și dacă nu consideră că solicitările ALDE ar fi prea mari, prim-ministrul a declarat: „Nu, eu cred că întotdeauna trebuie să existe dialog şi întotdeauna trebuie să existe o negociere”.

ACTUALIZARE Cu puțin timp înainte de ședința Comitetului Executiv Național al PSD, fostul premier Mihai Tudose le-a transmis social-democraţilor să se ocupe de relaţia cu partenerii de guvernare de la ALDE și a exclus o eventuală cooptare a Pro România în cabinetul Viorica Dăncilă.

ACTUALIZARE Ședința nu se anunță a fi una liniștită, a transmis Ionuț Gheorghe, jurnalist TVR, de la Palatul Parlamentului.

Calculele social-democraților sunt tot mai mult date peste cap de amenințările care vin din partea partenerilor din coaliția de guvernare.

La sfârșitul săptămânii trecute, ALDE a lansat un ultimatum în direcția PSD, iar lista de pretenții este lungă: restructurare cu cedare de ministere cheie, cooptarea Partidului Pro România la guvernare și Călin Popescu Tăriceanu candidat comun la prezidențiale.

În caz contrar, ALDE își rezervă dreptul de a face pasul înapoi din guvern.

Lideri ai PSD au reclamat șantajul și au lansat, la rândul lor, avertismente.

Nemulțumirea celor de la ALDE a venit pe fondul rectificării bugetare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite