Vinul basarabean a ajuns în 67 de țări de pe întreg globul

3 februarie 2020, 07:44

Anul 2019 a fost unul roditor pentru combinatul de vinuri Cricova. Întreprinderea de stat, faimoasă în întreaga lume, a exportat anul trecut cinci milioane de sticle cu vin, înregistrând o creştere cu 20 la sută faţă de anul 2018.

Creşterea exporturilor se datorează faptului că străinii îşi doresc vinuri de calitate foarte bună la preţuri accesibile, iar producătorii basarabeni întrunesc cu uşurinţă aceste condiţii. Şi asta pentru vinurile autohtone sunt produse din soiuri de struguri unice în lume, în condiţiile în care Republica Moldova are o tradiţie de peste patru mii de ani în cultivarea viţei-de-vie.

Anul trecut Republica Moldova a exportat peste 156 de milioane de litri de vin in 67 de tari ale lumii. Adică cu peste 12 milioane de litri de vin mai mult decât in 2018, ceea ce a generat un profit de 3,086 miliarde de lei. Vinurile liniștite au generat 74 procente din venit, divinurile 20%, iar spumantele și vinurile fortificate câte 3 procente.

Cel mai mult vin se exportă în România – peste şase milioane de litri. Şi polonezii au îndrăgit vinul basarabean şi au cumparat, anul trecut, 5,6 milioane de litri. Aceeaşi cantitate ca polonezii au importat şi ruşii. În Statele Unite ale Americii, însă, au ajuns doar 863 de mii de litri de vin, pe parcursul anului trecut.

Pentru acest an, specialiştii prognozează că exportul de vin îmbuteliat va creşte cu 10 procente faţă de 2019. Asta şi datorită expoziţiilor internaţionale la care vor participa mai mulţi producători basarabeni.

Şi exportul de vin în vrac a crescut în anul 2019 și a depăşit 108 milioane de litri, datorită recoltei de struguri care a fost una peste media anuală. Principala piaţă de desfacere pentru vinul vrac autohton rămâne Belarus.

În anul 2019, vinurile basarabene au ajuns în 67 de țări ale lumii, unele dintre ele fiind cucerite în premieră: Afganistan, Siria, Togo sau Guam. Totodată, după o pauză de câțiva ani, licorile lui Bachus din Republica Moldova a ajuns, din nou, pe mesele consumatorilor din Australia, Norvegia și Libia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite