Viituri în județul Brașov. O ploaie torențială cu grindină a creat șuvoaie de apă pe versanți și pe dealuri

O ploaie de câteva ore a făcut prăpăd în Moieciu. Apa a inundat mai multe drumuri, inclusiv unul turistic. Zeci de oameni au rămas izolați pentru că nu au mai putut circula nici cu mașina și nici pe jos. Torenții de apă au intrat în zeci de gospodării, iar pompierii au venit în zonă cu motopompe, pentru a-i ajuta pe localnici.

30 Iulie 2021, 11:11 (actualizat 30 Iulie 2021, 20:19) |

Comuna Moieciu a fost sub Cod Roșu de averse torențiale, grindină, vijelii și descărcări electrice. A plouat torențial ore întregi.

Apele s-au adunat în șuvoaie care de pe dealuri au năvălit pe drumuri și în gospodării.

Pârâul de pe Valea Lungă și-a mutat matca pe drum, dar și-a făcut cale și prin curțile unor case.

Drumul care duce către mai multe pensiuni și către un restaurant căutat de turiști a fost rupt pe o lungime de 3 km și jumătate. Zeci de turiști au fost nevoiți să iasă de pe drum și să-și caute adăpost.

4 mesaje ROALERT au avertizat populația din zona Predeal, Bran, Moieciu, Fundata, că urmează fenomene meteo extreme. ISU a intervenit cu  6 echipaje cu autospeciale dotate cu motopompe, sprijinite de pompieri voluntari. Direcția de drumuri Brașov a intervenit cu utilaje pentru degajarea DN 73 F, pentru ca turiștii să se poată deplasa între Moeciu de Jos și Moeciu de Sus.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI