Videoclipuri cu manelişti, filmate la Muzeul Satului, în urmă cu trei ani. Conducerea a aflat abia acum

27 ianuarie 2017, 19:24

În curtea Muzeului Satului s-au filmat trei videoclipuri ale unor manelişti, care de trei ani sunt virale în mediul online.

Directoarea muzeului, Paula Popoiu, susţine că totul s-a făcut fără ştirea ei.

Monumenetele de patromoniu unde s-au făcut filmările sunt uşor de recunoscut pentru cei care au vizitat Muzeul Satului.

Contactaţi de către jurnaliştii TVR, realizatorii videoclipurilor au refuzat orice dialog. Din ceea ce spun apropiaţi ai lor, ar fi existat o aprobare. Recunosc însă că nu ar putea prezenta vreun contract încheiat cu reprezentanţii muzeului.

Chiar dacă filmarea s-ar fi realizat după încheierea orelor de vizitare, paznicii muzeului ar fi putut să remarce cu uşurinţă prezenţa unor persoane străine.

Nu este prima dată când interpreţii de manele filmează videoclipuri în instituţii de cultură emblematice.

În 2008, contra sumei de 500 de lei, Opera Naţională a fost scena unei astfel de filmări. Iar anul trecut, filmări similare s-au făcut la Conservator.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite