Piesa care reprezintă România la Eurovision, „Yodel IT”, are videoclip. Vi-l prezentăm acum şi vă reamintim că Ilinca şi Alex Florea vor cânta duminică seara, la Cluj Napoca, la festivitatea de închidere a Campionatelor Europene Petrom.
Videoclipul a fost filmat în Cluj, oraşul natal al Ilincăi. Piaţa Unirii, parcul şi Teatrul Naţional au fost doar câteva dintre decoruri. Filmările au durat trei zile.
Eurovision 2017 va fi la Kiev, în luna mai. 43 de ţări s-au înscris la ediţia de anul acesta. România va cânta în a doua semifinală, pe 11 mai. Marea finală va avea loc pe 13 mai.