VIDEO. Ziua Tatălui, sărbătorită în a doua duminică din luna mai

14 mai 2017, 08:58

După succesul obţinut de americanca Anna Jarvis în 1910 cu proclamarea Zilei Mamei, s-a dorit sărbătorirea şi altor membrii ai familiei, ziua tatălui fiind cea mai bună alegere.

Un rol important în existenţa acestei sărbători mondiale l-a avut Sonora Dodd, fiica unui veteran de război care şi-a crescut singur cei şase copii. După celebrarea mamei, în 1909, Sonora Dodd i-a spus pastorului său că şi taţii ar trebui să aibă parte de o asemenea sărbătoare şi a sugerat ziua de 5 iunie, ziua tatălui ei, pentru un asemenea eveniment. Pentru că nu au avut timp să organizeze ceremonia, sărbătoarea s-a mutat în a treia duminică din iunie, anul 1910. Succesul nu a fost cel aşteptat, iar pentru o vreme, Dodd nu s-a mai putut ocupa de promovarea acestei sărbători ocupată fiind cu studiile la Institutul de Artă din Chicago (1920).

Din 1930, Dodd a început însă o nouă campanie de promovare şi a fost ajutată chiar de cei care ar fi fost primii beneficiari ai evenimentului: fabricanţii de ceai, cei din industria tutunului şi a cadourilor de orice fel.

În 1966, preşedintele american Lyndon B. Johnson a legiferat Ziua Tatălui în a treia duminică din luna iunie.

În timp, Ziua Tatălui a devenit foarte populară şi este sărbătorită în întreaga lume, în diferite zile ale anului.

 

(w500) Ziua Tată

Până în 2009, când a fost legiferată, România era singura ţară din Uniunea Europeană care nu avea o zi oficială dedicată tatălui şi paternităţii. Din 2010, aceasta zi este sărbătorită în a doua duminică din luna mai.

Semnificaţia Zilei Tatălui este legată direct de poziţia tatălui în familie şi societate. Scopul celor două zile, Ziua mamei şi Ziua tatălui, este de a recunoaşte importanţa contribuţiei individuale a fiecăruia dintre cei doi părinţi la viaţa de familie, de a consolida relatiile între părinţi şi copii lor, dar şi de a da acestora ocazia să-şi exprime dragostea şi respectul pentru părinţii lor.

Taţii pot sta în concediu cu bebeluşii

Legislaţia vine în ajutorul familiei, prin concedii paternale şi parentale acordate tăticilor, în vederea unei temelii solide care să prevină eventuale crize de viitor.

 

(w460) Father's D

În România, taţii pot rămâne în concediu parental până la doi ani, fiind astfel beneficiarii unuia dintre cele mai lungi concedii pentru creşterea copilului din Uniunea Europeană.

Taţii îşi pot lua şi un concediu paternal în primele opt săptămâni de la naşterea copilului.

Concediul poate fi luat pentru cinci zile, cu posibilitatea de a fi prelungit încă zece zile în cazul în care tatăl a absolvit cursul de puericultură. Indemnizaţia pentru acest tip de concediu se plăteşte din fondul de salarii şi este echivalent cu salariul corespunzător perioadei respective.

Indemnizaţia pentru concediul de creştere a copilului în cazul în care tatăl optează pentru concediul de creştere şi îngrijire a copilului până la doi ani, indemnizaţia reprezintă 85% din media veniturilor nete înregistrate în ultimele 12 luni dinaintea naşterii copilului. Cuantumul indemnizaţiei nu poate fi mai mic de 600 de lei şi nu poate depăşi 3.400 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite