VIDEO. Trei "flori-cadavru" vor înflori simultan la Grădina Botanică din Washington. Eveniment rar în botanică

Grădina Botanică din Washington, aflată în apropiere de Capitoliul din capitala americană, se pregătește pentru un eveniment mai puțin obișnuit. Pentru prima dată în istoria sa, bobocii provenind de la trei flori tropicale se vor deschide simultan în zilele următoare și vor emite un miros greu, caracteristic, asemănător cadavrelor în putrefacție, informează Reuters.

18 August 2017, 08:48 (actualizat 18 August 2017, 11:02) |
bobocii provenind de la trei flori tropicale se vor deschide simultan

Este pentru prima dată când trei dintre aceste plante uriașe, a căror denumire științifică este Amorphophallus titanum, cunoscute și sub numele de "Titan arum", vor înflori simultan în serele instituției nord-americane, a anunțat miercuri Ray Mims, purtătorul de cuvânt de la U.S. Botanic Garden.

Cea mai mare dintre cele trei plante a crescut deja până la înălțimea de 2,13 metri, iar specialiștii se așteaptă ca floarea ei să se deschidă în intervalul dintre joi și marți.

Grădina Botanică din Washington, aflată la baza Dealului Capitoliului (Capitol Hill), va rămâne deschisă în acest interval până la ora locală 22.00, pentru ca vizitatorii să vină în număr cât mai mare și să admire aceste flori tropicale insolite.

"Atunci când te afli deasupra lor, ai nevoie de o mască de gaze. Această floare este un veritabil star rock în regatul botanicii", a declarat Todd Brethauer, un voluntar care ține în mână un borcan în care a captat mirosul specific emanat de florile acestor plante.

Se spune că atunci când florile de Amorphophallus titanum sunt complet deschise, ele degajă un miros extrem de dificil de suportat, ce reprezintă o combinație între mirosurile de carne putrezită, șoșete purtate, usturoi și scutece murdare. Plata și-a dezvoltat această caracteristică unică pentru a atrage insectele care o polenizează — gândaci și muște.

Înflorirea plantelor-cadavru, fenomen considerat rar în trecut, a devenit însă un eveniment mult mai frecvent în ultimii ani — șapte flori din această specie au înflorit în vara anului 2017 în Statele Unite. Acest progres se datorează creșterii numărului de flori-cadavru aduse în instituțiile botanice din Statele Unite. 15 astfel de plante se află în Grădina Botanică din Washington, a precizat Ray Mims.

Ingredientul principal al acelui miros caracteristic, dimetil trisulfid, este cunoscut pentru puterea lui olfactivă deosebită.

"Oamenii cred că dacă florile sunt frumoase, atunci ele miros frumos. Multe dintre ele nu miros frumos", a spus Jim Adams, managerul programului de horticultură de la Grădina Botanică din Washington.

Temperatura din interiorul serelor în perioada de maximă înflorire atinge 46 de grade Celsius, iar căldura contribuie la răspândirea mirosului pe suprafețe vaste, a precizat Jim Adams. Înfloririle simultane sunt foarte rare, deoarece înflorirea se produce atunci când plantele individuale au acumulat suficientă energie în organele lor de înmagazinare, aflate în sol.

Floarea-cadavru este cea mai mare din lume cu o inflorescență neramificată. Este originară de pe insula indoneziană Sumatra, iar cele trei flori din Grădina Botanică din Washington au fost crescute într-o singură incintă.

 

 

 

sursa

agerpres.ro

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 12°C
IASI 8°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 6°C 9°C
CRAIOVA 7°C 12°C
BRASOV 4°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI