VIDEO Regina Elisabeta a II-a s-a deplasat în Scoția pentru o săptămână de evenimente

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, a sosit luni în Scoţia, unde se vor desfășura mai multe evenimente, relatează AFP. Deplasarea pentru această "săptămână la Holyrood" a fost anunţată în ultimul moment, aşa cum se întâmplă în ultima vreme, din cauza problemelor de mobilitate ale suveranei.

27 Iunie 2022, 16:24 (actualizat 27 Iunie 2022, 16:30) Știrile TVR |
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Zâmbitoare, îmbrăcată în albastru deschis şi sprijinindu-se într-un baston, Regina a mers la Palatul Holyroodhouse, din Edinburgh, pentru ceremonia de "predare a cheilor", în cadrul căreia monarhului i se înmânează în mod tradiţional cheile oraşului şi este întâmpinată în "vechiul regat al Scoţiei".

Ea este însoţită de fiul ei, Edward, şi de soţia acestuia, Sophie.

Ultima apariţie a Reginei Elisabeta datează din 22 iunie, când s-a întâlnit la Castelul Windsor cu guvernatorul statului australian New South Wales.

Britanicii au sărbătorit timp de 4 zile, la începutul lunii iunie, cei 70 de ani de domnie ai Reginei. Ea a apărut atunci de 3 ori la balconul Palatului Buckingham.

Cu ocazia Jubileului de Platină, Regina Elisabeta a II-a, care este cel mai în vârstă monarh în funcţie din lume, şi-a reafirmat intenţia de a continua să-şi slujească supuşii cât mai bine, "susţinută de familia (ei)".

Ea este din ce în ce mai des reprezentată de Prinţul Charles, în vârstă de 73 de ani, moştenitorul coroanei britanice, care va participa şi la diverse angajamente în această săptămână în Scoţia, în cadrul acestei săptămâni la Holyrood.

Sursa: Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 32°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 29°C
CRAIOVA 31°C 32°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI