VIDEO. Nicolae Ciucă: Academia de fotbal „Gheorghe Hagi” este un proiect important pentru fotbalul românesc

Foto: Guvernul României
Foto: Guvernul României
30 august 2022, 17:04

„Mă bucur foarte mult să fiu astăzi alături de startul unui proiect care este cât se poate de important pentru fotbalul românesc (…) şi se înscrie practic în agenda guvernamentală în ceea ce priveşte protecţia mediului şi diminuarea emisiilor de carbon la zero, aşa cum s-a propus şi cum ne-am asumat în cadrul Uniunii Europene, sigur, într-o perioadă de timp mult mai mare decât ceea ce şi-a propus clubul Farul, ca până în 2030 să devină complet neutru, emisii de carbon zero”, a spus Ciucă, la o conferinţă de presă, la Constanţa, organizată împreună cu Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.

El le-a mulţumit lui Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu pentru performanţele realizate, menţionând că cei doi reprezintă „modele de rezilienţă”.

„Când rostim numele Hagi nu numai în România, ci şi peste hotare, cu toţii în înţelegem ambiţie şi cu toţii înţelegem excelenţă, excelenţă în tot ceea ce şi-a propus ca jucător, împreună cu echipa de aur, echipa ’94, care a reuşit la vremea respectivă să ne bucure, să ne trezească emoţia şi să ne dea speranţă. Odată cu trecerea timpului, a pus ghetele în cui, cum se spune, pe jumătate aş zice, pentru că s-a angajat într-un proiect la fel de ambiţios ca propria-i carieră şi a realizat această academie de fotbal, care îi poartă numele, academie de fotbal care se îngrijeşte de aproximativ 800 de copii, din care, dacă reţin bine, 66 fac fotbal de performanţă”, a spus premierul.

Ciucă a menţionat că tot ce se desfăşoară în această bază este într-un „program foarte riguros”, adăugând că „nimic nu se face la voia întâmplării – de la partea de antrenament la partea de şcoală”.

„Am desprins din dialogul pe care l-am avut că cei care nu performează la şcoală nu pot să continue activitatea sportivă. Am înţeles că există programe de supraveghere medicală, există programe de relaxare, există programe în care copiii sunt învăţaţi să îşi dozeze efortul şi să îşi folosească talentul”, a mai spus Ciucă.

Premierul a subliniat şi că este vorba despre o investiţie privată a Clubului Farul şi că nu funcţionează în deficit.

„Îmi spunea Gică Hagi că este doar acţionar. Tot ceea ce se întâmplă la nivelul clubului se decide de către conducerea clubului. De asemenea, este foarte important să menţionez că este unul dintre puţinele cluburi care nu funcţionează în deficit. În fiecare an şi-a atins nu numai obiectivele sportive, ci şi pe cele administrativ-financiare, ceea ce este de asemenea cât se poate de lăudabil. Iată-ne astăzi în faţa unui proiect care îşi propune să folosească materiale reciclabile, echipamentele care sunt folosite în construcţiile de aici sunt materiale reciclabile, inclusiv echipamentul sportiv, cum spunea Gică Popescu, şi de asemenea partea de înlocuire a parcului de maşini, de la motoare termice la motoare electrice, cu tot ceea ce presupune echipamentul tehnic, este în derulare, este în desfăşurare. Anul acesta, am înţeles, vor fi instalaţi aproximativ 200 de kilowaţi energie verde, 100 până în septembrie, încă 100 până la sfârşitul anului, propunându-şi ca până în 2030 să realizeze o capacitate de 2 megawaţi, ceea ce înseamnă independenţă energetică”, a adăugat Ciucă.

El a arătat că alături de conducerea clubului se află şi compania Petrom, care este un sponsor principal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă