VIDEO Cel puțin 13 morți și zeci de răniți după o furtună puternică la Moscova

29 mai 2017, 20:05

Chiar dacă ministerul rus pentru Situaţii de urgenţă a emis o avertizare meteo cod galben de furtună încă de duminică seară, nimeni nu se aştepta ca uraganul năpustit asupra Moscovei să facă atâtea ravagii.

În doar 7 minute, vântul a ajuns la o viteză de 22 de metri pe secundă, luând pe sus construcţiile metalice care nu erau fixate bine și panourile publicitare.

În multe cartiere circulaţia a fost blocată timp de câteva ore din cauza copacilor căzuţi pe carosabil. Vântul puternic a doborât un copac peste linia ferată pe care circulă trenul expres spre Vnukovo.

Avertizarea de furtună rămâne în vigoare până marţi dimineaţă.

Potrivit unei comisii de anchetă, o fetiţă de 11 ani şi un bărbat de 57 de ani şi-au pierdut viaţa în urma căderii unui arbore şi a unui gard.

„Răniţii se îndreaptă spre 10 unităţi medicale”, a precizat Departamentul municipal pentru sănătate.

„Un uragan distrugător a doborât sute de arbori. Vom lua toate măsurile necesare”, a postat pe Twitter primarul Moscovei, Sergey Sobyanin, citat de AFP și preluat de Agerpres.

Peste 18 mii de oameni din 102 localități au rămas fără curent electric, transmite Russia Today.

Pe aeroporturile Domodedovo și Sheremetyevo au fost anulate 13 zboruri. Alte 33 au fost întârziate.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

O furtună puternică a ucis 10 persoane pe coasta de est a Australiei