VIDEO. 7 iulie 1550, europenii descoperă ciocolata

Arheologii susțin că arborele de cacao este cultivat încă din anul 1250 î.H., iar despre mayași spun că foloseau boabele de cafea pentru a prepara băuturi ceremoniale. În secolul al V-lea, aztecii consumau xocoatl aromatizat cu vanilie și ardei iute. Boabele de cacao, extrem de apreciate, le serveau aztecilor și ca monedă de schimb. Un curcan, de exemplu, costa 100 de boabe de cacao.

Conchistadorul spaniol Hernán Cortés scria în 1519 că ciocolata este „băutura divină care dă rezistență și luptă împotriva oboselii. O ceașcă din prețioasa băutură permite unui om să meargă pe jos o zi întreagă fără mâncare. „

Cortes este cel care a adus în Spania boabele de cacao, în 1528.

Din Spania, boabele de cacao și ciocolata au ajuns în restul Europei, prin intermediul călugărilor care călătoreau de la o mănăstire la alta.

Ciocolata caldă a devenit populară în rândul capetelor încoronate din Franța, după ce Maria Tereza, mare iubitoare de cacao, s-a căsătorit cu Ludovic al XIV-lea, în 1660. La Palatul de la Versailles, curtenii priveau această băutură ca pe un afrodisiac.

La Londra, prima locație dedicată ciocolatei a fost deschisă în 1657. Este celebra 1657 Chocolate House.

În acele timpuri, ciocolata caldă era considerată un remediu remediu pentru tratarea tuberculozei. Inițial aromatizată cu cafea, vin și piper, ciocolata caldă a reușit în cele din urmă să ia amploare, la începutul anilor 1700, când englezi și olandezi au început să îi adăuge lapte și zahăr.

A fost doar o chestiune de timp până când tehnologia să transforme ciocolata din produs de lux în produs de larg consum. Un secol mai târziu, societatea „Fry and Son” a introdus pe piață ciocolata în formă solidă.

Cofetarii britanici și-au dat seama cum să adauge zahăr și unt de cacao pentru a crea o pastă maleabilă care să poată fi apoi ambalată și numită ciocolată de consum.

Procedeele de extragere a untului de cacao pentru fabricarea bomboanelor sunt, în esență, neschimbate, de la Revoluția Industrială.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, elveţienii au pus la punct un proces de rafinare, numit conching, prin care se obţinea o ciocolată mai fină, recunoscută în toate colțurile lumii.