VIDEO. 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei. “Susțineți cauza lor, dreptul de a transmite în mod liber și în siguranță!”

În fiecare an, pe 3 mai, sunt sărbătorite principiile fundamentale ale libertății presei, este evaluată lbertatea presei din întreaga lume, sunt lansate îndemnuri de păstrare a independenței media și este adus un omagiu jurnaliștilor care și-au pierdut viața în exercitarea profesiei lor.

Ziua Mondială a Libertății Presei 2017 se concentrează asupra motivului pentru care jurnalismul liber și de calitate este vital pentru realizarea Obiectivului 16 din Agenda de Dezvoltare Durabilă. Dezvoltarea durabilă Libertatea de exprimare, justiția pentru toți și statul de drept, pacea și incluziunea vor fi explorate.

Mai precis, va fi explorată coeziunea dintre libertatea de exprimare, justiție și stat de drept, pace și incluziune.

Tema anului 2017: Spirit critic pentru momente critice: rolul mass-media în promovarea societăților pașnice, corecte și favorabile incluziunii

Clasamentul anual al libertății presei, lansat de Reporteri fără Frontiere

Situează România pe locul 46, în urcare 3 locuri față de anul trecut. RFF rezumă astfel situația presei din România:

„Politizarea excesivă a mass-media, mecanisme corupte de finanțare, politici editoriale subordonate intereselor patronilor și infiltrarea redacțiilor de agenți ai serviciilor de informații – acesta este efectul transformării presei în instrument de propagandă, vizibil mai ales în anii electorali.”

În 2016, au murit la datorie 115 jurnaliști

Au murit din simplul motiv că își făceau datoria, iar cele periculoase cinci ţări pentru reprezentanţii mass-media sunt Columbia, Mexic, Afganistan, Irak şi Rusia, conformraportului anual publicat de International News Safety Institute (INSI), intitulat ”Killing the Messenger”

Un atac al talibanilor a avut loc în luna ianuarie asupra Tolo TV, unul dintre cele mai mari posturi de divertisment din Afganistan, în care opt persoane şi-au pierdut viaţa. La sfârşitul lunii decembrie, nouă jurnalişti s-au numărat printre cele 92 de persoane ucise atunci când un avion militar rus, în care se aflau şi mulţi membri din Corului Armatei Roşii, s-a prăbuşit în Marea Neagră, în timpul unui zbor către Siria. Accidentul a avut loc la mai puţin de o lună după ce 20 de jurnalişti au fost ucişi când un avion care transporta echipa de fotbal braziliană Chapecoense s-a prăbuşit în Columbia.

”În acest an, 115 dintre colegii noştri din mass-media au fost ucişi în timp ce îşi desfăşurau activitatea. Cei mai mulţi nu erau jurnalişti internaţionali, puţini dintre ei au avut sprijinul unor instituţii media majore, iar cei mai mulţi au murit după ce au fost supuşi unor ameninţări zilnice şi presiuni constante”, a spus Hannah Storm, directorul INSI.

Columbia, Mexic, Afganistan, Irak şi Rusia au fost cele mai periculoase cinci ţări pentru jurnalişti în anul 2016, potrivit raportului alcătuit pentru INSI de şcoala de jurnalism Cardiff. Cinci ”jurnalişti-cetăţeni” au decedat în anul 2016, în Siria. Numărul jurnaliştilor profesionişti implicați în conflictul din această ţară a scăzut, lăsând loc activiştilor şi cetăţenilor sirieni să documenteze şi să transmită atrocităţile comise. Dintre cei 115 jurnalişti, 60 au murit în ţări în care este pace, precum Guatemala, dar şi în ţări în care guvernul luptă împotriva cartelurilor de droguri. Au fost înregistrate decese şi în India şi Brazilia. Cea mai mare parte a deceselor a fost înregistrată în rândul jurnaliştilor care locuiau şi lucrau în localităţile în care au murit. INSI a constatat patru cazuri în care au fost identificaţi suspecţi şi au fost făcute arestări, deşi acest număr reprezintă o mică îmbunătăţire faţă de rapoartele precedente. ”Pentru tot răul care a marcat anul 2016, acest lucru este, poate, un mic semn de speranţă”, a spus Hannah Storm.

Chinul jurnaliștilor din închisori

„Mă gândesc la jurnaliști, scriitori … toți cei întemnițați în mod greșit în întreaga lume. Mă gândesc la trauma lor și la trauma celor dragi. Și mă gândesc la curajul lor„ declara jurnalistul Mohamed Fahmy, eliberat pe cauțiune după 412 zile de închisoare în Egipt. Deși nici el nu este liber pe deplin – judecarea dosarului său durează, termenele sunt amânate, iar el trebuie să se prezinte zilnic la o secția de poliție – se luptă să-i elibereze pe cei încă aflați în închisori.

„Prizonier fiind, mă agățam cu disperare de orice fărâmă de speranță, în celula mea murdară. Știind că cei care mă susțin luptă pentru mine în exterior, era un alt motiv pentru a continua. Când ai trecut printr-un asemenea moment ești obligat să faci tot ce poți pentru cei care trec prin aceeași experiență. Pentru că știi ce înseamnă. Pentru că știi că orice acțiune de susținere poate reduce trauma și poate face posibilă libertatea.

Prietenul meu Josh Fattal a fost ținut ostatic în Iran timp de doi ani și două luni. Nu puteam comunica cu el – gardienii lui îmi ascundeau scrisorile, iar el nu avea cu ce să scrie  – dar puteam să-i simt fizic captivitatea. Și acum purtăm captivitatea altora cu noi oriunde mergem. Când ești în  închisoare, parcă lumea conspiră să te convingă că ești uitat.

Zidurile te privesc în tăcere. Paznicii te privesc ca și cum nu te-ar mai fi văzut până acum – înspăimântați că le-ai putea cere mai multă pastă de dinți sau o altă ceașcă cu ceai. Locul pretinde că nu are memorie. Când un cuvânt din afară a ajuns până la mine prin crăpăturile zidurilor, când greva foamei a convins autoritățile să-mi dea scrisorile trimise de acasă, închisoarea a dispărut temporar, mesajul de la mama era vântul de afară, soarele este un cuvânt de la fratele meu. Sprijinul venit din afară te ține în luptă – lupta de a rămâne uman, de a rămâne de partea adevărului, de a iubi, chiar dacă lumea ta e plină de ură. Închisoarea Evin din Teheran este dură”.

Garantez că jurnaliștii care se luptă să supraviețuiască în izolare vor auzi zgomotul pe care îl facem pentru ei, la fel cum alții au făcut-o pentru mine. Susțineți cauza lor – dreptul de a transmite în mod liber și în siguranță!„ este îndemnul lui Mohamed Fahmy.

În Turcia, peste 1000 de jurnaliști au fost persecutați și suspectați de insultarea președintelui, iar peste 100 au fost arestați. Un exemplu al modului în care poliția turcă tratează jurnaliștii: Au percheziționat birourile unui grup media, cunoscut pentru opoziția sa față de președintele Tayyip Recep Erdogan, în octombrie, cu o zi înainte de alegeri. Grupul media, suspectat de finanțarea terorismului și a propagandei teroriste”, potrivit guvernului. Incidentul a afectat notorietatea jurnaliștilor. Jurnaliștii sunt hărțuiți, mulți au fost acuzați de insultarea președintelui, iar internetul este cenzurat sistematic.

Egiptul are o istorie îndelungată în hărțuirea și reținerea jurnaliștilor. Este cel de-al doilea cel mai grav temnicer al jurnaliștilor, potrivit Comitetului pentru Protecția jurnaliștilor. „Sub conducerea generalului Abdel Fattah el-Sisi are loc o adevărată  „Sisificare” a mass-mediei și o vânătoare de vrăjitoare împotriva fraternității musulmane acum interzise”, conform organizației Reporteri fără frontiere.

În China, zeci de jurnaliști sunt încarcerați și torturați. Jurnaliștii nu au voie să critice fără o autorizație. Este una dintre numeroasele interdicții la care sunt supuși, potrivit RSF.

Infracțiunile care au condus la arestări și detenții: postările pe Twitter, presupuse scurgeri de informații și articole pe care guvernul le-a găsit nefavorabile. Libertatea  jurnaliști a fost tot mai îngrădită sub conducerea lui  Xi Jinping. “Întotdeauna, primul titlu trebuie să fie despre Xi Jinping și al doilea despre premierul Li Keqiang,” a declarat un jurnalist chinez. “Dacă citești un site, le-ai citit pe toate”

Premiul mondial pentru libertatea presei 2017

În seara zilei de 3 mai va fi înmânat Premiului mondial pentru libertatea presei al UNESCO — Guillermo Cano 2017.

Dawit Isaak, un jurnalist eritrean-suedez, a fost ales pentru a primi premiul în 2017. El a fost arestat într-o represiune împotriva mass-media care a avut loc în septembrie 2001 și a sta închis timp de 16 ani.

Dawit Isaak, dramaturg, jurnalist și scriitor, s-a mutat în Suedia în 1987, unde a primit mai târziu cetățenia. După independența Eritreei, el s-a întors în patria sa pentru a deveni unul dintre fondatorii și reporterii lui Setit, primul ziar independent din țară. El era cunoscut pentru rapoarte critice și detaliate.

Un juriu internațional independent format din profesioniști din domeniul mass-media l-a recomandat în unanimitate pentru curajul, rezistența și angajamentul față de libertatea de exprimare. Numele său a fost aprobat de directorul general al UNESCO, Irina Bokova.

Premiul, în valoare de 25.000 de dolari, este decernat în fiecare an, din 1997, unei persoane, organizații sau instituții ce se remarcă prin contribuția esențială la apărarea sau promovarea libertății presei, oriunde în lume. Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987, pentru că a denunțat activitățile traficanților de droguri din țara sa. Juriul internațional este alcătuit din 14 jurnaliști profesioniști și directori de publicații din toată lumea.

Surse:

huffingtonpost.com

en.unesco.org

ActiveWatch Romania

rsf.org

theguardian.com

agerpres.ro