VIDEO. Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami. Urmăriţi cele mai importante faze!
Halep, numărul cinci mondial, s-a impus în fața jucătoarei de la Antipozi, cap de serie numărul 14, după două ore și zece minute.
Stosur a câștigat primul ghem al meciului, dar Halep a reușit să se desprindă la 3-1, după un break, a avut 4-2, însă a pierdut patru ghemuri consecutive și setul inaugural cu 4-6.
În actul secund, românca a început cu break, dar nu a reușit să își consolideze avantajul creat și a cedat următoarele trei ghemuri, riscând eliminarea. Halep a realizat un break, pentru 2-3, dar apoi și-a pierdut din nou serviciul (2-4). Stosur s-a desprins la 5-2, dar Simona Halep a reușit o revenire remarcabilă, concretizată în cinci ghemuri la rând (7-5), egalând astfel situația la seturi, 1-1.
Simona Halep a dominat setul decisiv, în care a început cu break și apoi a avut 2-0, 5-1, încheind meciul cu 6-2.
Urmăriţi cele mai importante faze ale meciului!
Românca și-a asigurat un cec de 146.575 dolari și 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe britanica Johanna Konta, victorioasă cu 7-5, 6-1 în fața spaniolei Lara Arruabarrena. Konta (25 ani, 11 WTA), cap de serie numărul 10, a câștigat singurul meci anterior dintre cele două jucătoare, disputat în 2015, la Wuhan (China), în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5. Va fi o avanpremieră a meciului de Fed Cup dintre echipele României și Marii Britanii.
Sursa: Agerpres