Naționala feminină de tineret s-a calificat în finala Festivalului Olimpic al Tineretului European, după un meci dramatic de 5 seturi cu Italia. Româncele vor juca mâine ultimul act al competiției împotriva campioanei europene en-titre, Rusia.
Fetele antrenate de Marius Macarie au început timid semifinala și au pierdut primul set la 20. Din actul secund, româncele încep să lege jocul din ce în ce mai bine, liderul echipei Alexia Căruțașu iese la rampă cu atacuri puternice, iar blocajele încep să găsească atacantele italiene.
România a preluat conducerea la seturi, cu victorii la 23 și 21. Actul 4 a însemnat o prăbușire controlată, set pierdut la 16, dar zborul echipei noastre nu se frânge, ci de abia atunci a început. Într-un set 5 entuziasmant, echipa noastră, cu Dumitrescu și Murariu excelente pe extreme, se distanțează, 13-8.
Italiencele au revenit în forță până la 11 și România are trei mingi de meci. După ce le ratează pe primele două, fetele noastre găsesc dulcele gust al victoriei într-un 15-13 dramatic în fața Italiei, actuala vicecampioană europeană. De aici, totul este poveste, una în care așteptăm în finală Rusia, deținătoarea titlului european.