Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
Interviu în „El Pais”

Victor Ponta: Îmi dau demisia dacă acuzaţiile de plagiat sunt confirmate de Comisia de Etică

Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat cotidianului spaniol „El Pais”, că şeful Executivului este cel îndreptăţit să reprezinte România la reuniunea Consiliului European pentru că agenda întâlnirii este una preponderent economică şi că asta cade în atribuţiile Guvernului.

28 Iunie 2012, 16:40 (actualizat 29 Iunie 2012, 08:36) |
Premierul Victor Ponta a sesizat singur Consiliul de Etică, cerând să fie analizate acuzaţiile de plagiat care i se aduc

Victor Ponta a acordat un interviu jurnaliştilor de la cotidianul „El Pais” despre reprezentarea României la Consiliul European, conflictul cu preşedintele Traian Băsescu, acuzaţiile de plagiat care i se aduc şi cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase.

Întrebat de publicaţia spaniolă ce va face dacă decizia Comisiei de Etică din cadrul Ministerului Educaţiei va fi că acuzaţiile de plagiat care i se aduc sunt adevărate, premierul a spus că se va retrage din funcţie.

  • Despre reprezentarea la reuniunea Consiliului European

„Eu am acordul Parlamentului (să participe la summitul de la Bruxelles, n.r.), preşedintele îl are pe cel al Curţii Constituţionale. Este o chestiune care ţine de atribuţii, nu de Constituţie. Mă aflu la Bruxelles la o reuniune cu toţii omologii mei, şefi de guverne”.

  • Despre conflictul cu Traian Băsescu

„Mă aflu la începutul carierei mele, preşedintele se află aproape de retragerea sa. Şeful statului nu acceptă ideea că Guvernul şi Parlamentul nu sunt în subordinea sa, pentru a le utiliza toate mecanismele, legale şi mai puţin legale, pentru a bloca activitatea Executivului”.

  • Despre acuzaţiile de plagiat

„Am respectat toate legile care există în România. Am cerut Comisiei de Etică a Ministerului Educaţiei să verifice dacă este vorba sau nu de un plagiat. Din păcate, este vorba de un atac politic din partea preşedintelui, survenit odată ce am anunţat că eu voi merge la Consiliul European”.

„Îmi voi asuma răspunderea (în cazul în care Comisia de Etică va confirma acuzaţiile de plagiat, n.r.), dar am fost acuzat pe criterii politice şi aş vreau să îmi fac auzit punctul de vedere”.

  • Despre rolul României în UE

„România trebuie să demonstreze că funcţionează principiul solidarităţii. Grecia sau altă ţară nu poate fi lăsată să iasă din procesul european. E nevoie de o mai bun politică economică şi de integrare”.

  • Despre tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase

„Potrivit statutului, a pierdut calitatea de membru al partidului nostru (PSD, n.r.) când a primit condamnarea definitivă. Respect decizia instituţiilor, dar este vorba de un moment dificil pentru partidul nostru. Năstase este persoana datorită căreia am intrat în NATO şi datorită căreia am început negocierile de aderare cu Uniunea Europeană. Probabil felul în care sunt finanţate campaniile electorale poate constitui o problemă pentru toate democraţiile”.

Ce spunea premierul pe 19 iunie: "Hai să fim serioşi. Nu, nu îmi dau demisia"

Întrebat, într-o conferinţă din 19 iunie, dacă va renunţa la funcţie în cazul în care se va dovedi că a plagiat în lucrarea de doctorat, premierul Victor Ponta a răspuns: "Din funcţia de doctor? Demisia de onoare... Hai să fim serioşi. Nu, nu îmi dau demisia".

Ponta a recunoscut că s-a inspirat din cărţile autorilor, pe care i-a trecut la bibliografie, însă nu şi-a asumat textele acestora. Prim-ministrul a spus că acuzaţiile de plagiat reprezintă de fapt un atac al preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul neînţelegerilor pe tema reprezentării României la Consiliul European.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 34°C
IASI 30°C 30°C
CLUJ 31°C 31°C
CONSTANTA 32°C 31°C
CRAIOVA 35°C 33°C
BRASOV 31°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 August 2019, 01:06
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-08-2019
Deschidere: 9060.27
Maxim: 9144.33
Mimim: 9059.57
Variatie: 0.93%
FP
1.09
1.38%
EL
11.25
0.44%
BRD
13.52
0.89%
SNN
12.12
1.67%
SNG
33.75
0.74%
TLV
2.34
0.64%
COTE
78.80
0.77%
SIF4
0.67
1.21%
DIGI
30.00
1.01%
SNP
0.41
1.24%
ARHIVĂ ȘTIRI