Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
ECHIPA NAŢIONALĂ

Victor Piţurcă şi Bogdan Lobonţ solicită modestie de la noii "tricolori". Adrian Mutu-în dizgraţie

Selecţionerul Victor Piţurcă şi portarul Bogdan Lonbonţ şi-ar dori ca actualii componenţi ai echipei naţionale să dea dovadă de mai multă modestie, aşa cum se comportă şi cei mai valoroşi fotbalişti din lume, iar tehnicianul echipei reprezentative a afirmat şi faptul că atacantul Adrian Mutu "face parte din trecutul naţionalei".

15 August 2013, 20:10 |
Selecţionerul Victor Piţurcă, principalul vinovat de ratarea calificării, în opinia suporterilor

"Mutu nu mai e viitorul echipei naţionale, e trecutul. Am dat un răspuns din care să se tragă concluziile. Viitorul e reprezentat de jucători ca Maxim, Grozav şi alţi jucători care vin din urmă şi ei trebuie să ducă greul echipei naţionale. Când am venit la echipa naţională, aceasta nu se calificase de opt ani cu Mutu la un turneu final. Mutu a fost un jucător mare şi putea să fie şi mai mare, dar nu mai e viitorul echipei naţionale. Am trecut cu vederea prea multe, gata, s-a încheiat. I-am trecut cu vederea pentru că juca la un anumit nivel, dar acum nu mai este la nivelul acela", a spus Piţurcă la DigiSport.

Pe de altă parte, selecţionerul a vorbit pe larg şi despre modul în care îi alege pe "tricolori" şi i-a criticat pe Iasmin Latiovlevici pentru inconstanţă, şi pe Gheorghe Grozav pentru lipsa de ambiţie de după titularizarea sa regulată, la Petrolul.

"Eu v-am spus tot timpul că eu ştiu la momentul respectiv cine trebuie convocat, asta e meseria mea, o cunosc foarte bine şi cred că am o experienţă vastă. A jucat bine la Steaua, dar aici este un alt nivel. Indiferent dacă joacă bine la Steaua cu Ajax şi câştigă cu Ajax, la echipa naţională este un nivel, adică orice jucător este foarte periculos. Dacă nu eşti concentrat, primeşte mijlocaşul de bandă o minge în adâncime şi nu îl mai prinzi, la revedere!

Sigur voi miza pe el, chiar dacă a jucat un meci mai slab. Greşelile au survenit pe atacuri poziţionale ale echipei adverse, nu au fost pe contraatacuri. Pe mine nu mă interesează modul cum se bucură, ci să fie concentrat la joc, să îşi facă treaba bine şi să fie convocat la echipa naţională. Pe mine mă interesează să elimine greşelile pe care le-a avut.

Raul Rusescu e tânăr, joacă la Sevilla. E un jucător care face parte din lotul de perspectivă, care trebuie să joace cel puţin şase-şapte ani pentru echipa naţională. Am experienţa necesară de a aduce jucătorii care merită. Dacă un jucător calcă pe bec, dar eu cred că ne poate ajuta, se va afla pe teren.

Când îl chemam la echipa naţională şi nu juca la cea de club era mult mai motivat. Probabil calificarea şi golul marcat l-au făcut să se simtă un jucător foarte mare şi probabil nu a mai fost conectat şi concentrat la acest joc. Maniera în care s-a comportat în a doua repriză ne dă foarte mult de gândit şi trebuie să-i dea lui de gândit. Eu nu accept astfel de comportament la niciun jucător, poate să fie el cel mai mare jucător. S-a văzut că a intrat pe vârfuri.

Obiectivul este crearea unei echipe competitive, ceea ce cred că am reuşit în mare parte, şi calificarea la Campionatul European din 2016. Cam ăsta e lotul pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia. Şi chiar dacă o să batem Ungaria şi Turcia, noi nu suntem o mare echipă, mari echipe sunt Spania, Argentina, Germania, Olanda. Generaţia lui Hagi a fost una bună, cu jucători foarte valoroşi şi modeşti. Astăzi, aceste generaţii, mai ales jucătorii din ţara noastră, nu înţeleg că pentru a ajunge vedetă trebuie să ai cel mai elementar lucru, modestia. Eu nu ştiu cum e Messi, cum sunt jucătorii ăştia mari de o modestie formidabilă. La noi, cum baţi o echipă bună, gata suntem mari fotbalişti", a mai spus Piţurcă.

Pe de altă parte, portarul Bogdan Lobonţ a remis presei un comunicat în care de declară surprins de faptul că suporterii au solicitat demisia selecţionerului Victor Piţurcă după remiza, scor 1-1, cu Slovacia, şi şi-a exprimat speranţa ca noua generaţie a "tricolorilor" să dea dovadă, în viitor, de ambiţie şi de modestie, pentru a ajunge la performanţe notabile.

"Dintotdeauna am respectat şi am iubit suporterii români, care, de-a lungul anilor, ne-au fost alături şi la bine, şi la rău. Din păcate, sincer vorbind, chiar nu înţeleg de ce puţinii fani din tribunele Arenei Naţionale, cărora le mulţumesc pentru că au asistat la meciului de aseară, s-au comportat într-o asemenea manieră spre finalul şi la finalul jocului. Nu spun că am făcut un meci reuşit, nu suntem mulţumiţi de noi şi de rezultat, dar nici nu merităm un asemenea tratament nici noi, jucătorii, nici nea Piţi, selecţionerul care, să nu uităm, a reuşit în ultimii 13 ani singurele calificări la turnee final importante.

Ca unul care a ajuns la o vârstă, fie şi simţindu-se în continuare tânăr, ca unul care a acumulat o anumită experienţă chiar şi jucând la mari echipe şi alături de mari jucători, fac apel şi la susţinerea spectatorilor, şi la modestie şi realism din partea tinerilor jucători.

Am dreptul să le spun, colegial, că nu vor putea ajunge jucători importanţi şi respectaţi dacă nu se vor sacrifica, dacă nu vor fi modeşti şi dacă nu vor fi conştienţi că nu joacă doar pentru ei, ci şi, dacă nu chiar în egală măsură, pentru români. Poate că suporterii noştri nu şi-au dat seama, aseară, că, după accidentarea lui Marica, am jucat în 10 împotriva unei echipe solide şi periculoase.

Vreau ca toată lumea să fie convinsă că ne dorim mai mult decât toţi să câştigăm contra Ungariei şi Turciei şi să ne calificăm la play-off, iar apoi la turneul final. Fiind uniţi, adică beneficiind şi de susţinerea fanilor, aşa cum am simţit de atâtea ori, dar din păcate nu şi aseară, fiind umili, modeşti şi realişti, am încredere că vom izbândi.

Nu vom juca singuri, ci împotriva unor adversari redutabili, vrem să ne autodepăşim, să ne iasă totul cum se spune, dar de un singur lucru să nu se îndoiască nimeni: determinarea şi motivaţia, care vor fi la cote maxime", a scris Bogdan Lobonţ într-un comunicat de presă.

Programul şi rezultatele partidelor din grupa D a preliminariilor CM 2014:

  • 7 septembrie Estonia - România: 0-2, Olanda - Turcia: 2-0, Andorra - Ungaria: 0-5
  • 11 septembrie România  - Andorra: 4-0, Turcia - Estonia: 3-0, Ungaria  - Olanda: 1-4
  • 12 octombrie Turcia - România: 0-1, Olanda - Andorra: 3-0, Estonia - Ungaria: 0-1
  • 16 octombrie România - Olanda: 1-4, Ungaria - Turcia: 3-1, Andorra - Estonia: 0-1
  • 22 martie 2013 Ungaria - România: 2-2, Olanda - Estonia: 3-0, Andorra - Turcia: 0-2
  • 26 martie 2013 Olanda - România: 4-0, Turcia - Ungaria: 1-1, Estonia - Andorra: 2-0
  • 6 septembrie 2013 România - Ungaria, Estonia - Olanda, Turcia - Andorra
  • 10 septembrie 2013 România - Turcia, Ungaria - Estonia, Andorra - Olanda
  • 11 octombrie 2013 Andorra - România, Estonia - Turcia, Olanda - Ungaria
  • 15 octombrie 2013 România - Estonia, Turcia - Olanda, Ungaria - Andorra
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 9°C 11°C
CLUJ 8°C 10°C
CONSTANTA 10°C 9°C
CRAIOVA 14°C 12°C
BRASOV 10°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Februarie 2019, 20:55
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-02-2019
Deschidere: 7642.1
Maxim: 7708.75
Mimim: 7637.46
Variatie: 0.2%
TLV
1.84
1.19%
SNN
9.33
3.66%
SNP
0.35
0.43%
TEL
22.15
1.58%
FP
0.87
3.53%
BRD
11.60
1.54%
SNG
31.20
0.95%
TGN
336.50
1.97%
EL
10.70
0.19%
SIF5
2.06
2.15%
ARHIVĂ ȘTIRI