Victor Costache a prezentat concluziile anchetei Corpului de Control al MS la Spitalul Floreasca. Pacienta care a ars pe masa de operație nu era alergică la iod. Ce spune Mircea Beuran

7 ianuarie 2020, 10:58

Oficialii Ministerului Sănătății spun că au dovezi clare de încălcare flagrantă a regulilor și protocoalelor operatorii.

Medicul Mircea Beuran respinge însă varianta înaintată de ministru.

Mircea Beuran: Ea, săraca, a declarat că este polialergică. A menţionat şi furazolidonul, dar menţionează ea, şi este scris, pe data de 13, în protocolul preanestezic: substanţă de contrast. Eu nu cred că un medic nu înţelege ce înseamnă substanţă de contrast. Că substanţa de contrast are la bază iod.  (…) Dacă spitalul altceva nu oferă, doamnă? Lucrez cu materialul, eu nu vin cu substanţele mele de acasă. Asta există în inventarul blocului operator, am verificat şi la noi, că am spus că prima operaţie s-a facut tot cu aceeaşi substanţă dezinfectantă„.

Din același raport reiese că medicii de gardă nu au participat la operație. Au intervenit însă un rezident în anul V și un medic specialist chemat de acasă, din dispoziția șefului de secție.

În imaginile surprinse pe camera de supraveghere se vede cum medicul rezident, aflat singur în sală, toarnă o cantitate mare de dezinfectant inflamabil pe pacientă.

Ancheta continuă la spital, mai ales că există suspiciuni că ar mai fi fost cazuri asemănătoare.

Chirugul Mircea Beuran contestă decizia spitalului de a-l demite și spune că echipa care a intrat în sală era cea care a făcut și prima operație.

Mircea Beuran: Nu aşteaptă nimeni. Întâi s-au dat sancţiunile şi acuma stăm să facem rapoartele de analiză„.

Câțiva susținători ai medicului, printre care și foști pacienți, au protestat în faţa Spitalului Floreasca. Consideră că este nedrept ce i se întâmplă chirurgului şi acuză jocuri politice.

În paralel, continuă și ancheta polițiștilor de la Omoruri. Deocamdată au fost audiați doi asistenți, care nu au stat de vorba cu jurnaliștii.

La următoarele audieri vor fi chemați și medicii care au participat la operație.

________________________________________________

Ministrul Victor Costache a prezentat, marți dimineața, rezultatele Corpului de Control al MS, cu privire la cazul unei femei care a luat foc în timpul unei intervenții chirurgicale, la Spitalul Floreasca.

„S-a diagnosticat greșit alergia la iod. Nu este niciun element care să indice alergia la iod a pcientei. În ambele intervenții a fost folosit o substanță pe bază de etanol, cu risc conbustional major”, a explicat demnitarul.

Niciunul dintre medicii aflaţi în echipa operatorie, în cazul femeii arse în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca, nu era în serviciul de gardă

Conform sursei citate, în raport apar și alte nereguli în cazul de la Floreasca. Operația a fost făcută de un medic rezident, deși în spital erau de gardă mai mai mulți medici primari, care ar fi putut asista la intervenție.

„Niciunul din medicii aflați în echipa operatorie nu se afla în echipa de gardă. S-a intervenit la 9 dimineața, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident și apoi de un medic specialist, chemat de acasă, în loc de medicii primari care erau de gardă în spital”, a subliniat Costache.

Mai mult, conform sursei menționate, medicii rezidenți trebuie să fie supravegheați în timpul operațiilor, lucru care nu s-a întâmplat. „M-a șocat întregul eveniment și faptul că s-a pierdut un pacient din cauza acestei erori, care pleacă de la abecedarul chirurgical. (…)Am retrimis corpul de control la Floreasca”, a adăugat Costache.

Continuăm să investigăm și rugăm toți pacienții care au suferit astfel de măsuri să ne semnaleze

Minstrul Sănătății, Victor Costache, a spus, marți, că este posibil ca situația femeii care a ars pe masa de operație să nu fie singulară, existând informația că un alt pacient a suferit arsuri în blocul operator, motiv pentru care continuă cercetările la Spitalul Floreasca.

„Continuăm să investigăm și rugăm toți pacienții care au suferit astfel de măsuri să ne semnaleze. Transmitem tuturor colegilor să nu mai folosească off lable biocide. Orice utilizare off lable a unui biocid, a unui instrument chirurgical poate da naștere la tragedii”, a explicat Costache, în conferința de presă organizată marți, în cadrul căreia s-au prezentat concluziile Corpului de control în cazul pacientei de 66 ani care a murit ca urmare a arsurilor din sala de operație.

O femeie de 66 de ani a ars pe masa de operație a Spitalului Floreasca și, ulterior, a decedat.

Între timp, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) va efectua un audit la Spitalul Floreasca, pentru a verifica modul în care sunt implementate noile proceduri și protocoale, după ce a fost suspendat procesul de acreditare a unității.

Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei a deschis un dosar penal de ucidere din culpă în acest caz.

Mai multe asistente au fost audiate marți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite