Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
CRIZA SIRIANĂ

Victime invizibile ale conflictului din Siria: Mii de copii torturaţi şi agresaţi

Copiii din Siria sunt supuşi torturii, sunt răpiţi şi închişi, iar toate aceste atrocităţi ar trebui verificate în amănunt, susţine organizaţia Salvaţi Copiii din Marea Britanie într-un raport citat de BBC News. De asemenea, ONG-ul cere Naţiunilor Unite să îşi intensifice prezenţa în zona pentru a oferi protecţie copiilor.

25 Septembrie 2012, 09:15 |
Luptele continuă în Alep Foto: BBC News
Luptele continuă în Alep Foto: BBC News
Lakhdar Brahimi, trimisul special al ONU în Siria
Conflictul continuă în Siria

Organizaţia Salvaţi Copiii din Marea Britanie a public un raport privind violenţele la care sunt supuşi copiii sirieni, pe care l-a prezentat la debutul reuniunii Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), ale cărei eforturi de pace au fost sortite până acum eşecului.

Organizaţia cere Naţiunilor Unite să ia măsuri pentru a proteja mai bine copiii sirieni, prinşi în violenţele care durează de aproape doi ani.

Documentul întocmit de Salvaţi Copiii arată că aproape în fiecare familie un membru a murit în urma conflictului armat.

Trimisul special al ONU în Siria, Lakhdar Brahimi, declarase recent că situaţia din Siria este alarmantă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece.

În ciuda contextului violent, oficialul ONU a admis că nu are încă un plan de pace concret şi eficient.

Situaţia din Siria nu se află pe agenda oficială a reuniunii ONU, dar este unul dintre subiectele care vor fi intens discutate.

Abuzuri repetate

Organizaţia Salvaţi Copiii din Marea Britanie a documentat numeroase cazuri de abuzuri împotriva copiilor sirieni, în cele 18 luni de când durează tensiunile între tabăra rebelilor care cer îndepărtarea de la putere a lui Bashar al-Assad şi forţele guvernamentale.

(w500) Conflictul

Multe dintre cazurile care se regăsesc în raportul ONG-ului s-au petrecut în oraşul Deraa.

Un adolescent de 15 ani a povestit cum a fost închis în clădirea ce în urmă cu câteva luni găzduia şcoala la care mergea şi cum au fost stinse ţigări pe corpul lui.

Un altul a descris cum a fost torturat cu şocuri electrice şi aruncat într-o celulă cu cadavre aflate în descompunere. Un al treilea adolescent a relatat că a fost martorul agresării şi uciderii unui băiat de şase ani.

„L-am văzut cum moare. A supravieţuit trei zile şi pe urmă s-a stins”, a relatat acesta autorilor raportului. „Era înspăimântat, s-au purtat cu el de parcă era un câine”.

Organizaţia britanică atrage atenţia în raport că actele de cruzime comise asupra copiilor au fost „consistente, repetate şi înfiorătoare”.

„Ceea ce mi-au povestit copiii sirieni este absolut îngrozitor. Am aflat de cazuri ale unor copii de 10 ani care au fost torturaţi”, a declarat Cat Carter, purtător de cuvânt al organizaţiei de caritate.

Salvaţi Copiii cere Naţiunilor Unite să îşi intensifice prezenţa în Siria pentru a împiedica abuzurile asupra copiilor.

Într-un discurs susţinut luni la sediul ONU din New York, Lakhdar Brahimi (foto) a declarat că situaţia din Siria a devenit o ameninţare la adresa întregii regiuni.

(w460) Lakhdar Br

„Nu există perspectiva zilei de azi şi a celei de mâine”, a mai spus el.

Între timp, pe străzile oraşului Alep – al doilea ca mărime din Siria, considerat capitala economică a ţării – luptele între cele două tabere au continuat.

Potrivit cifrelor ONU peste 20.000 de persoane şi-au pierdut viaţa de la izbucnirea luptelor, în martie 2011.

Activiştii pentru drepturile omului vechiculează însă o cifră de 30.000.

În ultimele luni, 260.000 de sirieni au fugit din ţară, potrivit estimărilor ONU. De asemenea peste 2,5 milioane de sirieni au nevoie de ajutor, iar 1,2 milioane au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 29°C
IASI 25°C 27°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 26°C 27°C
CRAIOVA 29°C 28°C
BRASOV 23°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Iulie 2019, 17:32
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-07-2019
Deschidere: 9087.58
Maxim: 9106.42
Mimim: 9043.76
Variatie: -0.47%
TLV
2.53
0.4%
SNG
32.55
1.67%
FP
1.08
0.92%
SNP
0.41
0.12%
SIF4
0.65
1.51%
SFG
18.90
0.26%
SIF5
2.11
0.94%
SIF3
0.28
2.44%
EL
11.20
1.32%
TEL
20.90
0.47%
ARHIVĂ ȘTIRI