Viceprimarul Capitalei: Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare. Executivul nu a elaborat un plan și un regulament pentru noul an școlar

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, acuză Executivul că nu a elaborat un plan și un regulament pentru redeschiderea școlilor. „Ce fac acum Orban și Anisie este crimă cu premeditare. Deschiderea școlilor în contextul actual va duce la o explozie a numărului de cazuri”, afirmă Bădulescu.

25 August 2020, 13:35 (actualizat 25 August 2020, 13:43) |
Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei

„Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare. Lucovid și ministrul n-au mers la școală. Asta se vede din avion. În șase luni de pandemie n-au fost în stare să pregătească un plan și un regulament pentru redeschiderea școlilor. La nivel central guvernează haosul. N-au alocat bani pentru măști și tabletele, n-au stabilit nicio strategie coerentă de siguranță medicală. Lasă totul pe capul administrației locale. Dacă ar fi fost interesați ar fi citit presa occidentală, așa ar fi aflat că prin neștiință și nepricepere pot detona adevărate bombe epidemiologice”, scrie pe Facebook Aurelian Bădulescu.

El îi acuză pe guvernanți că ”nu au fost în stare să pună în scenă” un model cu circuitele de siguranță.

„Au lăsat la latitudinea unităților de învățământ să stabilească regulamentele. Să facă fiecare ce-i trece prin cap. În cazul reapariției focarelor vor da vina pe autoritățile locale. Aceasta este metoda de lucru a PNL. Ei mereu găsesc un vinovat. Guvernul Orban a închis școlile pe 11 martie, când au fost 18 cazuri de infectări cu Covid-19 raportare în 24 de ore și acum le redeschide când numărul cazurilor zilnice depășește 1.000. România se află pe locul 4 la nivel european în funcție de numărul cazurilor grave, internate la ATI. Ce fac acum Orban și Anisie este crimă cu premeditare. Deschiderea școlilor în contextul actual va duce la o explozie fără precedent a numărului de cazuri”, conchide viceprimarul general al Capitalei.

 

 

 

sursa mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 6°C
IASI 9°C 4°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 9°C 4°C
BRASOV 10°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI