Vicepremier: Vor fi anunțate măsuri de creștere a rigurozității în prevenirea extinderii COVID-19

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că nu se discută în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar că vor avea loc o şedinţă de guvern şi una a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, unde vor fi anunţate măsuri de creştere a rigurozităţii pentru a preveni extinderea noului coronavirus.

05 Octombrie 2020, 12:13 (actualizat 05 Octombrie 2020, 12:17) |
Vicepremierul Raluca Turcan / FOTO: Autor: SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

"Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţi ai instituţiilor de control şi de decizie la nivel local. Am solicitat respectarea regulilor de protecţie sanitară, intervenţia instituţiilor de control pentru aplicarea şi respectarea regulilor sanitare şi facem apel, în acelaşi timp, constant, şi la oameni, să înţeleagă că sănătatea depinde foarte mult de modul în care fiecare se raportează la această problemă globală de sănătate publică', a declarat luni Raluca Turcan, citată de Agerpres.

"Nu putem discuta în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar vom avea o şedinţă de guvern şi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi acolo vor fi anunţate măsurile de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii acestei infecţii", a precizat vicepremierul în conferinţa de presă susţinută la finalul unei vizite de lucru la Ministerul Fondurilor Europene.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 3°C 7°C
CLUJ 1°C 4°C
CONSTANTA 6°C 10°C
CRAIOVA 7°C 8°C
BRASOV 2°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI