Viața la iurtă în republica rusă Tuva, la granița cu Mongolia. Un reportaj de Liviu Iurea, care ne împărtășește modul de trai al oamenilor din stepă
În stepa nemărginită din Tuva, la granița cu Mongolia, întâlnești multe gospodării amenajate chiar pe câmp, în aer liber. Localnicii de aici trăiesc ca strămoșii lor, cât mai aproape de natură. Cresc animale și se întrețin singuri.
Chayan Orouspay, fermier: “La fel ca strămoșii noștri, de trei, patru ori pe an ne mutăm dintr-un loc în altul. Asta se numește reședința noastră de vară. Stăm aici din luna mai până în august. Apoi ne mutăm la tabăra de toamnă și stăm până vine frigul. Acolo și strângem fânul pentru vitele noastre. Cosim iarba și o pregătim ca nutreț pentru animale. Când se termină sezonul de cosit ne mutăm în altă parte, la iernat”.
Chayan are studii superioare. A terminat universitatea la Moscova însă a preferat revină pe plaiurile natale. Vrea să ducă un mod de viață cât mai sănătos, așa că locuiește cu familia într-o iurtă tradițională.
La loc de cinste, în fiecare iurtă se află soba. Focul trebuie întreținut toată noaptea, pentru că spre dimineață oricum se face frig.
Toate produsele sunt naturale. Lactatele și carnea și le asigură din propria gospodărie.
Larisa Orouspay, casnică: “Nu folosim chimicale pentru conservare așa cum întâlnim în magazine. Folosim doar produse proaspete. Smântâna, iaurtul sau brânză le facem în aceeași zi. Mulgem vacile dimineața, prelucrăm laptele și facem mai multe produse. Facem cașcaval , smântân[ chiar și votcă din lapte. Este, de fapt, băutura noastră tradițională din Tuva”.
Am fost și noi martorii procesului de preparare a brânzei specifice regiunii Tuva.
Șapte litri de lapte de vacă, muls proaspăt de dimineață, puțin cheag și în 10 minute obținem aproximativ un kilogram și jumătate de brânză. Brânza preparată în mod tradițional se numește Byshtak, este cam gumoasă, dar naturală. Brânza astfel obținută trebuie lăsată puțin timp la zvântat.
În afară de vaci, oi și capre, localnicii din Tuva cresc cai. De fapt, caii trăiesc într-o stare de semisălbaticie și sunt prinși doar pentru nevoile din gospodărie.
Chayan Orouspay, fermier: “Cam pe toți caii sălbatici încercăm să îi dresăm, în afară de iepe, de care nu ne atingem. Ele au o altă menire – să aducă pe lume generații noi”.
Doar când este nevoie caii sunt prinși cu arcanul și dresați, mai mult pentru a însoți vacile, oile și caprele pe câmp. Nu este deloc ușor să strunești un cal sălbatic. Chiar și pentru un călăreț iscusit pot apărea surprize.