Viața într-o valiză: „Am cu mine icoana Maicii Domnului, Evangheliile”. „Cei dragi au rămas să ne apere ţara”. „Vrem să ne întoarcem acasă. Vreau acasă, şi copiii vor”

O femeie din Nikolaev a venit în Republica Moldova cu cei doi copii ai săi şi cu nepoţica. Ea spune că nu a reușit să-și ia prea multe lucruri.

Era important să luăm în primul rând actele, hainele copiilor, hainele mele, inclusiv pe cele de noapte, şlapi.

Femeia admite că nu a putut să pornească la drum fără Biblie şi câteva icoane mici. În aceste vremuri, doar credinţa îi mai dă putere, ne mărturiseşte ea.

Am cu mine icoana Maicii Domnului, Evangheliile, lumânări. Tocmai luasem un kilogram de lumânări ca să mă rog. Domnul nostru Iisus Hristos. Evanghelia. Credinţa e cel mai important lucru în viaţa unui om. Fără ea, omul nu poate trăi.

Iar o femeie din Odesa și-a pus în valiză, în primul rând, pozele cu cei dragi.

Aceasta e mama. Mama, la fel, nu mai este. Asta e bunica. Cele mai multe poze sunt cu tata. Tata, tata! E tot ce am apucat să luăm în grabă. Foarte importante. Asta e totul!

Foarte mulţi oameni s-au refugiat împreună cu animalele de companie, pe care le consideră membri ai familiei. Ei nu concep să le lase în urmă.

Nu l-am putut lăsa pentru că este greu să fac asta. El este deja membru de familie.

Cu lacrimi în ochi, refugiaţii regretă că nu au putut să-i ia cu ei şi pe cei dragi.

Soţul a rămas să apere ţara, locuinţa recent renovată. Totul a rămas acolo, nu am luat cu noi nimic. Dorim foarte mult să mergem acasă. Cei dragi au rămas să ne apere ţara.

Lucia Guștiuc, angajat, Direcţia Asistenţă Socială: Cei mai scumpi pentru ei sunt copilaşii. Vedem priviri triste, vedem mame plângând, mame care vor să se întoarcă acasă, mame care suferă după rude. Au rămas bunicii, soţii, taţii acestor copii.

Cei care s-au refugiat din calea războiului spun că nu s-au gândit vreo dată că viaţa lor poate încăpea în câteva valize. Aşa că oamenii şi-au luat cu ei strictul necesar şi au pornit la drum cu gândul că se vor întoarce cât mai curând acasă.

Vrem să ne întoarcem acasă. Azi am vorbit cu mama şi mi-au dat lacrimile. Vreau acasă şi copiii vor. Vrem să ne întoarcem înapoi. Sper să rămână casa întreagă şi să avem unde ne întoarce, pentru că nu am nimic mai mult.

Pe lângă genţile cu strictul necesar, refugiaţii din Ucraina au de cărat cu ei cea mai mare greutate: cea a traumelor provocate de război.