Viață de noapte fără restricții în Spania

10 iunie 2021, 21:21

Ordinul emis săptămâna trecută de Ministerul Sănătății prevedea că restaurantele și cluburile pot funcționa la jumătate din capacitate, fără ring de dans și doar până la 2.00 dimineața, până la atingerea pragului de imunizare colectivă. În multe orașe, tinerii au mutat petrecerile direct în stradă, fără distanțare sau mască de protecție.

Madridul a obținut chiar anularea restricțiilor în instanță, iar alte regiuni din țară au amenințat că vor face același lucru. Așa că măsurile care trebuiau aplicate obligatoriu la nivel național au fost schimbate în recomandări.

Acum, autoritățile regionale sunt cele care trebuie să decidă dacă relaxează sau nu restricțiile în funcție de evoluția epidemiologică a fiecărei zone. Valencia a anunțat că le va menține deși rata de infectare este sub 40 de persoane la 100 de mii de locuitori, iar Catalonia încă nu a deschis cluburile și discotecile.

În Spania, incidența se apropie de 100 de cazuri la suta de mii de locuitori, iar un sfert din populație a primit deja ambele doze de vaccin. Încrederea oamenilor că vaccinul le va reda viața pe care au aveau înainte de pandemie a crescut, iar ultimul sondaj arată că peste 80 la sută dintre spanioli vor să se vaccineze când le va veni rândul.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite