Veteranii de război, cu gândul la conflictul din Ucraina. Generalul în retragere Octavian Leru: Întreaga lume dezaprobă total această situaţie

29 aprilie 2022, 23:15

A luptat în al Doilea Război Mondial, şi pe frontul de est şi pe cel de vest, iar astăzi vorbeşte trist despre suferinţele prin care trec ucrainenii.

Generalul în retragere Octavian Leru are 100 de ani şi a participat la ceremonia dedicată veteranilor români.

General(rtr) Octavian Leru, președintele onorific al Asociației Naționale a Veteranilor de Război: Războiul din Ucraina este culmea situaţiei care există în astăzi nu numai în Ucraina, ci şi în întreaga lume care dezaprobă total această situaţie. Noi, românii, suntem cei care dăm ajutor precum şi alte ţări celor care şi-au părăsit locuinţele bombardate, şi-au părăsit pe cei mai în vârstă.

Pe 29 aprilie, România recunoaşte meritele veteranilor de război.

La monumentul Eroilor Patriei a avut loc o ceremonie militară şi religioasă.

Mii de pachete au fost trimise către veteranii de război din toată ţara. Unul dintre acestea poartă semnătura generalului Leru și va ajunge la un fost camarad, din Bacău.

România mai are 1748 de veterani de război în viaţă, iar cel mai în vârstă are 105 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă