Produsele tradiţionale sunt oglinda unei naţiuni, iar promovarea lor şi a producătorilor locali reprezintă un adevărat magnet pentru turişti. Este unul dintre principiile pe care se bazează autorităţile din Veszprem, în anul în care oraşul deţine titlul de Capitală Culturală Europeană, alături de Timişoara şi Elefsina. Astfel, pe lângă evenimentele culturale şi artistice, în program au fost incluse şi târguri tradiţionale.
Dudas Gergely este un tânăr din Veszprem care anul trecut şi-a deschis, împreună cu un prieten, o fermă în care cultivă ardei iuţi, un brand de ţară al Ungariei. Îşi doreşte ca anul capitalei culturale europene să îl ajute să-şi dezvolte afacerea.
Bucătăria maghiară se bazează pe tradiţie, iar produsele au un gust specific. Aşa că de la o astfel de piaţă nu puteau lipsi cârnaţii cu paprika, şunca afumată, jumările sau salamul tradiţional.
Turiştii se pot bucura şi de produse de patiserie cu arome locale.
Locul de desfăşurare a târgului producătorilor locali nu a fost ales la întâmplare.
Pentru ca oraşul Veszprem să obţină titlul de Capitală Culturală Europeană în 2023 şi-au unit forţele peste o sută de primării din zonă.
Urmează să îşi lanseze programul cultural şi oraşul grecesc Elefsina, iar, pe 17 februarie şi Timişoara.