Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Veşti bune: Companiile industriale vor încetini substanţial ritmul disponibilizărilor de personal

Managerii companiilor din industrie şi construcţii şi-au îmbunătăţit estimările pentru perioada următoare, aceştia estimând că volumul producţiei industriale îşi va relua creşterea, în timp ce în construcţii aşteptările sunt favorabile, atât în privinţa producţiei, cât şi în cea a comenzilor, potrivit buletinului de conjunctură, publicat de Banca Naţională a României (BNR).

21 Mai 2012, 17:51 |
Evoluţia volumului producţiei / FOTO: BNR

Companiile industriale vor încetini substanţial ritmul disponibilizărilor de personal, iar în sectorul construcţiilor se întrevede o intensificare a angajărilor de personal (soldul opiniilor s-a dublat faţă de luna precedentă, ajungând la +42%), potrivit raportului BNR.

Totodată, aproximativ 94% dintre respondenţii din industrie şi 80% din numărul total al operatorilor din construcţii nu vor efectua modificări ale preţurilor de producţie în luna mai.

Disponibilul de produse finite din industrie este posibil să se extindă, însă într-un ritm scăzut, în condiţiile în care aproape trei pătrimi din numărul total al operatorilor de profil nu întrevăd modificarea indicatorului. În construcţii, stocurile de produse finite se vor plasa la un nivel similar celui din luna aprilie.

În privinţa materiilor prime, stocurile se vor situa în limite normale în industrie, în timp ce pentru construcţii se anticipează cote uşor deficitare.

Investiţiile vor înregistra un nivel apropiat celui din perioada anterioară atât în industrie, cât şi în construcţii, în condiţiile în care soldurile opiniilor se plasează în apropierea nivelului nul. Performanţa economică a companiilor industriale este posibil să consemneze o anumită îmbunătăţire faţă de luna anterioară. O evoluţie similară este anticipată şi de operatorii din construcţii, însă creşterea va fi mai modestă”, se precizează în raportul Băncii Naţionale.

Potrivit raportului BNR, insuficienţa cererii îşi va menţine influenţa negativă asupra activităţii din ambele sectoare, factor invocat în proporţie de 43% în industrie şi de 48%.

Blocajul financiar va continua să afecteze sectorul construcţiilor (pondere de 55%). În industrie, răspunsuri de acest tip s-au regăsit în cazul a circa 16% dintre respondenţi.

Influenţe negative de amplitudine relativ scăzută vor continua să exercite ratele înalte ale dobânzilor bancare, evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale, dar şi dificultăţile întâmpinate în procurarea materiilor prime.

Cei mai optimişti sunt managerii din industria mijloacelor de transport şi industria materialelor de construcţii, creşteri ale volumului producţiei preconizându-se şi în industria alimentară, a băuturilor şi a produselor din tutun, industria textilă, de confecţii, pielărie şi încălţăminte, industria de maşini, echipamente şi aparate electrice şi în industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi aparate radio-TV.

La polul opus se vor plasa subsectorul extractiv şi activitatea de producţie, transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice, a gazelor şi a apei calde (-74, respectiv -25 la sută), evoluţia fiind atribuită, în bună măsură, începerii sezonului cald al anului.

Stabilitatea producţiei este mai probabilă în industria de prelucrare a petrolului, cocsificare a cărbunelui şi tratare a combustibililor nucleari, industria metalurgică, a construcţiilor metalice şi a produselor din metal şi în industria de prelucrare a lemnului (în cadrul fiecărei ramuri, opinii de acest tip se regăsesc în cel puţin două treimi din numărul total al respondenţilor).

Sondajul de conjunctură este realizat cu sprijinul sucursalelor Băncii Naţionale a României şi se bazează pe un eşantion naţional reprezentativ la nivel judeţean (atât ca pondere, cât şi ca structură pe ramuri). Începând cu luna august 2005, componenţa eşantionului a fost extinsă, numărul unităţilor selectate fiind în prezent de circa 420.

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 27°C
IASI 23°C 23°C
CLUJ 20°C 22°C
CONSTANTA 18°C 23°C
CRAIOVA 21°C 27°C
BRASOV 18°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Aprilie 2018, 22:51
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-04-2018
Deschidere: 8952.47
Maxim: 8955.96
Mimim: 8913.12
Variatie: -0.36%
FP
0.95
0.83%
SNP
0.35
0.72%
BRD
15.68
0.51%
SNG
37.40
0.67%
EL
11.24
2.79%
TLV
2.65
0.38%
TGN
415.50
0%
ALR
4.20
2.44%
SIF5
2.15
1.86%
SIF3
0.23
0.22%
ARHIVĂ ȘTIRI