Vehicule amfibii de asalt din SUA versus transportorul blindat Saur de la Moreni. Experți consultați de Știrile TVR: Saur este doar un prototip insuficient testat

10 august 2023, 19:07

SUA au aprobat ca Armata Română să cumpere 21 de vehicule amfibii de asalt, folosite de puşcaşii marini americani. Valoarea pachetului care cuprinde blindate, piese, arme și suport logistic este de puțin peste 120 de milioane de dolari.

Blindatele americane sunt pentru unitatea de infanterie marină de la Babadag.

Constantin Bucuroiu, lider sindical din Industria de Apărare:În momentul de față sunt depășite, chiar americanii sunt cei care au renunțat la aceste transportoare de luptă și au venit pe 8X8, achiziționând de la altă firmă.

Contraamiralul în rezervă Constantin Ciorobea, fost locțiitor al șefului Forțelor Navale Române, a văzut în acțiune blindatele americane, inclusiv pe litoralul românesc, și este de altă părere.

Contraamiral (r.) Constantin Ciorobea, fost locţiitor al şefului Forţelor Navale: Ei le schimbă pentru că e pasul următor și își retehnologizează. Asta nu înseamnă că pentru noi nu sunt bune. Ele sunt foarte bune, mai ales că nu dotăm toată armata cu ele. Dotăm pentru un anumit specific, pentru Dobrogea.

Liderul de sindicat de la Automecanica Moreni susține că dacă Armata ar cumpăra Saurul, un prototip făcut la Moreni, peste 250 de firme locale ar fi implicate în proiect și ar fi create în jur de 2.800 de locuri de muncă.

Constantin Bucuroiu, lider sindical din industria de apărare: Am venit cu varianta Saur 2, este un transportor modernizat, un transportor care poate să aibă o serie de îmbunătățiri să-l ducă la un nivel de protecție 3-4 fără probleme și un transportor care are o flotabilitate excelentă.

Contraamiral (r.) Constantin Ciorobea, fost locţiitor al şeful Forţelor Navale: Eu n-am văzut încă un Saur să-l văd cum acționează, să vedem pe mare cum se comportă, când trece Dunărea cum se comportă, în păpurișul din Deltă cum se comportă.

Fabrica de la Moreni a produs Saur 1 după anul 2000. Potrivit liderului de sindicat Constantin Bucuroiu, prin 2008, armata irakiană ar fi fost interesată de blindat, dar vânzarea nu a mai avut loc. Nici următorul prototip, Saur 2, nu a avut o soartă mai bună.

Automecanica Moreni este deținută de stat, are 300 de angajați și este pe pierdere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite