Vaticanul începe campania de vaccinare la mijlocul lunii ianuarie

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 va începe la Vatican "în următoarele zile" şi va viza cu prioritate, începând de la mijlocul lunii ianuarie, personalul medical şi persoanele în vârstă, a anunţat sâmbătă Vaticanul.

02 Ianuarie 2021, 16:02 (actualizat 02 Ianuarie 2021, 16:05) Știrile TVR |
Cetatea Vaticanului

"Este probabil ca vaccinurile să ajungă în a doua săptămână din ianuarie, în cantitate suficientă pentru a acoperi nevoile Sfântului Scaun şi ale Cetăţii Vaticanului", se arată în comunicat.

Nu se menționează când ar putea fi vaccinat Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani.

Autorităţile au achiziţionat deja un frigider cu temperatură scăzută pentru a stoca vaccinul împotriva coronavirusului.

Se va acorda prioritate "angajaţilor în domeniul medical şi al securităţii, persoanelor în vârstă şi personalului aflat în contact frecvent cu publicul".

Cu puţin timp înainte de Crăciun, doi cardinali apropiaţi de Papa Francisc au fost testaţi pozitiv la COVID-19, ridicând din nou întrebări cu privire la siguranţa Suveranului Pontif, care este văzut rareori purtând mască.

Sursa: Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 19°C
IASI 13°C 8°C
CLUJ 12°C 15°C
CONSTANTA 18°C 20°C
CRAIOVA 13°C 15°C
BRASOV 15°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI