Vaslui: Fetiță de 11 ani, lovită pe trecerea de pietoni de o mașină a Poliției. Agentul de circulație era în timpul serviciului și nu consumase alcool. Fetița s-a ales cu zgârieturi

Trecere de pietoni cu pericole
Trecere de pietoni cu pericole
12 septembrie 2022, 18:12

UPDATE:  Polițistul se afla în timpul serviciului, dar nu era într-o misiune specifică, potrivit corespondentului TVR Iași.

Potrivit unor surse din anchetă, agentul de poliție acordase prioritate de trecere altor pietoni, iar când a demarat de pe loc, a acroșat-o pe fetița care traversa în viteză. Aceasta a căzut în genunchi și s-a ales cu mai multe zgârieturi pe față și pe picioare.

Cel mai probabil, fetița va părăsi unitatea medicală fără să aibă nevoie de internare.

Polițistul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

–-

 

Fetița de 11 ani a fost acroșată de autospecială luni după-amiază și a fost internată în spital, fiind rănită ușor.

Șoferul a fost testat de oamenii legii pentru vedea dacă a consumat alcool, însă rezultatul a fost negativ, menționează polițiștii.

IPJ Vaslui a deschis dosar pental pentru vătămare corporală din culpă.

„Astăzi, 12 septembrie 2022, ora 15.16, am fost sesizati, prin S.N.U.A.U 112, cu privire producerea unui eveniment rutier, în urma căruia o minoră, de 11 ani, ar fi fost acroșată, în zona unei treceri de pietoni, amplasată în proximitatea intersecției străzilor Stefan cel Mare cu Decebal din municipiul Vaslui.

În urma evenimentului rutier, în care fost implicată o autospecială a I.P.J. Vaslui, a rezultat vătămarea ușoară a minorei, din municipiul Vaslui, care a fost transportată la spital pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autospecialei, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, se arată în comunicatul IPJ Vaslui.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite