Vaslui: Accident soldat cu cinci victime, dintre care două în stare critică; a fost activat Planul Roşu

Accident rutier
Accident rutier
11 februarie 2021, 16:55

În urma impactului dintre două autovehicule, două dintre persoanele implicate în accident au fost grav rănite, fiind în stare de inconştienţă.

„La faţa locului au fost trimise două autospeciale din cadrul Serviciului de Ambulanţă, un echipaj de prim-ajutor din cadrul SMURD şi un echipaj de descarcerare. În urma accidentului, au rezultat cinci victime, dintre care două sunt inconştiente, în stare critică. S-a trimis şi un echipaj de Terapie Intensivă de la Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, dr. Daniel Ungureanu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite