Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Vasile Blaga iese la raport după eşecul PDL de la alegerile locale

Rezultatele parţiale ale alegerilor locale comunicate de Biroul Electoral Central plasează Partidul Democrat Liberal pe locul secund, la o foarte mare distanţă de primul loc, câştigat de Uniunea Social Liberală. Printre puţinele victorii notabile înregistrate de democrat liberali se numără victoria premierului Emil Boc la primăria Cluj Napoca şi a lui Mircea Hava, la primăria Alba Iulia.

12 Iunie 2012, 11:03 (actualizat 12 Iunie 2012, 11:04) |
Vasile Blaga
Vasile Blaga
Blaga a făcut echipă cu Negoiţă în campania electorală

Preşedintele de campanie al PDL Vasile Blaga susţine marţi, de la ora 12.00, o declaraţie de presă pe marginea numărătorii paralele a voturilor, se arată într-un comunicat remis TVRInfo.ro

Declaraţiile survin după ziua de luni, când reacţiile liderilor democrat-liberali au fost puţine şi moderate.

Rezultatele parţiale prezentate de Biroul Electoral Central (BEC), după numărarea voturilor din 15.178 de secţii din cele 16.910, arată că Uniunea Social Liberală câştigă 49,68% din consiliile judeţene, urmată de PDL - cu 14,91% şi de Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) - cu 8,94%.

După numărarea şi centralizarea voturilor în 15,178 de secţii de votare din cele 16.910 în care s-a votat pentru preşedinţii consiliilor judeţene, USL conduce cu 49,77%, urmată de PDL - cu 14,38% şi de PP-DD - cu 9,09%.

Nici la Bucureşti rezultatele pentru Partidul Democrat Liberal nu sunt mai bune.  Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, candidatul susţinut de USL Sorin Oprescu a obţinut un procent de 55,71%, Silviu Prigoană, candidatul PDL, - 16,49%, Horia Mocanu (PP-DD) - 9,12%, iar Nicuşor Daniel Dan a ajuns pe locul al patrulea - cu 8,77% din sufragii. Au fost centralizate datele de la 626 dintre cele 1223 secţii de votare din Bucureşti.

Pe lista liderilor cu renume din PDL care nu au reuşit să obţină suficiente voturi din partea alegătorilor se regăsesc nume precum Gheorghe Flutur, care a pierdut şefia CJ Suceava în favoarea social-democratului Cătălin Nechifor şi Liviu Negoiţă, care a pierdut primăria Sectorului 3, fiind învins de Robert Negoiţă. Preşedintele PDL Emil Boc a câştigat la limită Primăria Cluj-Napoca.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 20°C
IASI 16°C 15°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 16°C 17°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 16°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Octombrie 2018, 07:35
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-10-2018
Deschidere: 8599.66
Maxim: 8618.36
Mimim: 8569.1
Variatie: 0.01%
SNP
0.39
0.51%
TLV
2.34
0.64%
SNG
34.40
0.29%
FP
0.95
0.21%
EL
10.76
0%
DIGI
29.55
0.34%
SNN
8.02
0.75%
BRD
13.16
0%
TGN
353.00
0.28%
SIF5
2.15
0.69%
ARHIVĂ ȘTIRI