Vancouver, un oraş cosmopolit şi liniştit

23 februarie 2017, 13:17

Supranumit de canadieni „Ţinutul Lotusului” datorită atmosferei relaxante, a numeroaselor parcuri înverzite pe toată perioada anului şi a climei prietenoase, Vancouver este un oraş cosmopolit şi liniştit.

Aici se găsesc zeci de centre financiare, zone metropolitane, industriale ţi cartiere interesante precum Chinatown – al doilea ca mărime din America de Nord, după cel din San Francisco. Insula Tofino reuneşte oceanul cu muntele şi atrage iubitorii surf-ului, pasionaţii de pescuit şi împătimiţii sporturilor de munte.

În Vancouver puteţi să înotaţi în ocean şi să schiaţi. Tot aici, vegetaţia luxuriantă compusă din palmieri şi arţari se îmbină cu cea specifică zonelor montane, într-un cadru încântător.

Cea mai animată parte a oraşului este Downtown, cartier plin de cafenele, localuri de noapte şi o zonă  imensă de shopping. Cartierul Gastown este un adevărat muzeu în aer liber cu clădiri care păstrează o arhitectură influenţată de mai multe popoare. Emblema locului este Ceasul cu Aburi aflat pe Water Street, cea mai populară strada a cartierului.

Simbolul oraşului Vancouver este Parcul Stanley, unul dintre cele mai vechi din lume, considerat o oază de relaxare şi umbrit de sute de arţari bătrâni din care se face celebrul sirop – simbolul ţării. Aici se găseşte Vancouver Aquarium Marine Science Center – cel mai mare acvariu din Canada, unde pot fi observate balene beluga, vidre, sute de specii de peşti, caracatiţe sau căluţi de mare, reptile, şerpi sau păsări exotice.

Admiraţi apoi panorama impresionantă a portului şi a munţilor din The Lookout, un disc poziţionat într-un turn aflat intre Downtown şi Gastown.

Capilano Suspension Bridge este un parc natural cu trei atracţii principale: Podul Suspendat, Treetop adventure şi Cliffrock, zone de aventură şi observare a păsărilor exotice şi a vulturilor cu cap alb.

Gradina Botanica VanDusen găzduieşte plante dispuse în arii special amenajate precum zona asiatică, chino-himalayană, cea cu plante perene, legume sau o grădină spectaculoasă cu iazuri şi arbuşti.

Circuit Canada de vest – Vancouver
de la 2495 euro/persoanã
avion, transferuri, vizite obiective, ghid
9 nopþi cazare cu mic dejun hoteluri 3* şi 4*

În Muzeul Vancouver pot fi observate peste 65.000 de artefacte care prezintă istoria oraşului şi exponate din toată lumea, printre care şi o mumie egipteană. Cea mai populară şi frumoasă plaja din Vancouver este Kitsilano Beach cu nisip alb şi fin. Tot aici se află si cea mai lungă piscina în aer liber cu apă sărată, din Canada. I

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani