Valuri de căldură insuportabilă, sute de victime, incendii și secetă aprigă. Imagini apocaliptice în Franța, Spania și Croația

18 iulie 2022, 18:56

În sud-vestul Franței s-a dezlănțuit infernul. Până acum au fost evacuate 16 mii de persoane, iar pompierii luptă zi și noapte cu flăcările.

În regiunea turistică Gironde, ard peste 14 mii de hectare de vegetație. Este atât de cald, încât echipele speciale spun că parcă au coborât în infern.

Mihaela Antoche, corespondent TVR în Franța: Autoritățile sunt pregătite să evacueze și alte persoane din zonele în care există riscul de declanșare a incendiilor. Este cod roșu de caniculă în 15 departamente, iar în alte 51 este cod portocaliu din cauza temperaturilor extreme„.

Și în zonele vizate de codurile roșii s-au făcut deja pregătiri pentru ajutarea populației, în special a oamenilor străzii, cu puncte dotate cu aer condiționat și apă rece.

Și sudul Spaniei este în flăcări. Incendiile se apropie de Malaga, o zonă turistică foarte populară. Dar sunt focare și în alte zone, precum Galicia sau Extremadura.

Nici Barcelona nu a fost ocolită de sinistru, iar valul de căldură nu pare să dea înapoi.

Oana Dobrescu, corespondent TVR în Spania:Circulația trenurilor de mare viteză care leagă Madridul de Galicia a fost suspendată total din cauza incendiilor, iar călătorii au la dispoziție autobuze. Este interzisă orice activitate cu flacără deschisă în aer liber, grătarele sau folosirea oricărei aparaturi care poate genera scântei. De asemenea, Inspecția muncii verifică toate activitățile care se desfășoară în căldură, după ce un angajat de la curățenie a murit pe stradă, în Madrid„.

De când a început canicula, acum o săptămână, în regat au murit 360 de oameni.

Pedro Sanchez, premierul spaniol:Este evident că schimbările climatice ucid. Ucid oameni, ucid ecosisteme, biodiversitatea şi distrug cele mai preţioase bunuri ale societăţii noastre: case, afaceri„.

Practic, tot vestul Mării Mediterane este în flăcări sau se topește de căldură.

Din vestul Marocului până în estul Cretei, sunt mii de pompieri și sute de avioane speciale care luptă cu sinistrul.

În unele țări, cum e Croația, grav afectată de secetă și incendii, au fost impuse restricții la apă.

Este cod roșu de caniculă în Marea Britanie și regatul a trecut printr-o nouă zi cu valori record: 41 de grade în regiunea Londrei.

VEZI și Aeroportul Luton din Londra suspendă zborurile după ce canicula a deteriorat o porțiune din suprafața pistei

Înregistrările publice arată că, din 1884, primii 10 ani cei mai fierbinți din Marea Britanie au fost toți din 2002 încoace.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite