Valuri caniculare cu potenţial letal în Asia de Sud din cauza schimbărilor climatice, arată un studiu

Valurile de caniculă cu potenţial mortal din Asia de Sud ar putea deveni mai frecvente în viitor. Există riscul ca nivelul de expunere a regiunii la stres termic letal să înregistreze aproape o triplare în cazul în care încălzirea globală nu este stopată, au declarat oamenii de ştiinţă, conform Thomson Reuters Foundation.

25 Martie 2021, 16:22 (actualizat 25 Martie 2021, 17:44) |
Sudul Asiei, afectat de schimbările climatice

Ameninţarea ar putea fi însă redusă la jumătate dacă lumea îndeplineşte un obiectiv stabilit în temeiul Acordului de la Paris privind schimbările climatice ce prevede limitarea încălzirii globale la 1,5 grade grade Celsius peste temperaturile din perioada preindustrială, au indicat cercetătorii într-un studiu publicat în această săptămână de American Geophysical Union, o asociaţie ştiinţifică internaţională.

"Viitorul arată rău pentru Asia de Sud, dar ce este cel mai rău poate fi evitat prin limitarea încălzirii cât mai jos posibil", a declarat Moetasim Ashfaq, climatolog la Laboratorul Naţional Oak Ridge din Statele Unite, citat într-un comunicat.

Totuşi, în condiţiile în care temperaturile globale au crescut deja cu mai mult de 1 grad Celsius, "nevoia de adaptare în Asia de Sud este în prezent, nu în viitor. Nu mai reprezintă o opţiune", a precizat Ashfaq, autor principal al studiului.

Potrivit Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), emisiile globale cu rol în încălzirea climatică trebuie să scadă cu aproximativ 45% până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2010 pentru a se limita încălzirea sub 2 grade Celsius, obiectivul stabilit în cel mai rău în Acordul de la Paris.

Însă, planurile actualizate de reducere a emisiilor, prezentate de cel puţin 75 de naţiuni înaintea discuţiilor din cadrul Conferinţei ONU asupra schimbărilor climatice (COP26) din luna noiembrie sunt insignifiante în comparaţie cu reducerile uriaşe necesare pentru îndeplinirea obiectivelor climatice globale, conform unui raport al ONU de luna trecută.

Noul studiu a utilizat simulări climatice şi preconizări privind creşterea populaţiei pentru a estima numărul de oameni care ar putea fi afectaţi de niveluri periculoase de stres termic la niveluri de încălzire de 1,5 grade Celsius şi 2 grade Celsius peste temperaturile din perioada preindustrială.

A fost luată în calcul aşa-numita condiţie de "wet bulb", care ia în considerare umiditatea şi temperatura şi urmăreşte să reflecte cu mai multă acurateţe ceea ce resimt oamenii într-o zi caniculară. Experţii în domeniul sănătăţii şi oamenii de ştiinţă susţin că în astfel de situaţie, la temperatura de 32 de grade Celsius, munca devine nesigură, iar la 35 de grade Celsius corpul nu se mai poate răcori singur.

În cazul în care încălzirea globală atinge pragul de 2 grade Celsius, numărul sud-asiaticilor expuşi la temperaturi periculoase ar putea creşte de două ori, iar de aproape trei ori mai mulţi oameni s-ar putea confrunta cu unele condiţii de căldură letală, se arată în studiu.

Într-o regiune care găzduieşte un sfert din populaţia lumii, acest lucru ar putea avea impact considerabil asupra capacităţii lucrătorilor de a produce culturi în regiuni-grânar, precum Bengalul de Vest şi Uttar Pradesh din India şi Punjab şi Sindh din Pakistan, au notat autorii studiului.

Muncitori din oraşe din ce în ce mai afectate de căldură, precum Karachi, Kolkata, Mumbai şi Peshawar, ar putea fi, de asemenea, afectaţi, mai ales în condiţiile în care mulţi nu au acces la aer condiţionat, se remarcă în cercetare.

Pakistanul şi India se confruntă deja cu valuri de căldura letale, unul dintre acestea, din 2015, provocând aproximativ 3.500 de decese, se menţionează în studiu.

Pe măsură ce temperaturile cresc ca urmare a schimbărilor climatice, "un cadru de politici este... necesar pentru a lupta împotriva stresului termic şi a problemelor asociate valurilor de caniculă", a declarat un cercetător în ştiinţa atmosferică la Institutul SRM de Ştiinţă şi Tehnologie din India care nu a fost implicat în studiu, T.V. Lakshmi Kumar, citat de Thomson Reuters Foundation.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 12°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI