Valul de frig şi precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor persista în următoarele zile

2 martie 2018, 10:22

În perioada 2 martie, ora 8:00 – 3 martie, ora 8:00, valorile de temperatură vor fi în creştere faţă de intervalul precedent, dar vremea va rămâne rece, geroasă dimineaţa. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de minus 3 grade, iar cea minimă va fi de minus 8 – minus 7 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

Cerul va fi noros şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ninsoare, iar trecător, în a doua parte a zilei şi noaptea, creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ploaie, cu depunere de polei. De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat.

Potrivit ANM, în intervalul 3 martie, ora 8:00 – 4 martie, ora 8:00, valorile termice vor fi în continuare în creştere, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de minus 2 grade Celsius, iar cea minimă va fi de minus 6 – minus 4 grade. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi intervale când se vor semnala precipitaţii slabe, lapoviţă, ploaie şi ninsoare. Meteorologii avertizează că probabilitatea de apariţie a poleiului va fi ridicată. În perioada menţionată, vântul va sufla slab şi moderat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă